Peste 5.500 de persoane fizice au aplicat din luna martie până la începutul lunii iunie la programul Noua casă, valoarea solicitărilor ajungând la 735 de milioane de lei.
Potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, în perioada 29 martie-4 iunie, valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise în cadrul programului Noua Casă însumează peste 735 de milioane lei. Suma reprezintă aproximativ 49% din plafonul de 1,5 miliarde de lei alocat pentru anul în curs.
Ministrul a anunțat că au aplicat la acest program peste 5.500 de persoane fizice.
„84% beneficiază de credite cu o valoare individuală de până la 70.000 euro, în timp de 16% beneficiază credite de până la 140.000 euro. Valoarea totală a creditelor acordate în baza garanțiilor programului