Jurnalul.ro Ştiri Politică Promisiuni electorale. AUR vrea creșterea salariului minim la 5.000 de lei prin scăderea taxării muncii până la 25%

Promisiuni electorale. AUR vrea creșterea salariului minim la 5.000 de lei prin scăderea taxării muncii până la 25%

de Redacția Jurnalul    |   

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege prin care propune creșterea salariului minim la valoarea de 5.000 de lei și scăderea taxării muncii până la maxim 25% pentru primii 5.000 de lei, anunță miercuri formațiunea.

„În acest fel dorim să racordăm piața muncii la noua realitate economică din România, prin creșterea veniturilor nete ale angajaților dar fără a pune presiune suplimentară pe mediul de afaceri prin creșterea taxării muncii în valoare absolută. Totodată, bugetul de stat nu va fi afectat deoarece valoarea absolută colectată rămâne neschimbată”, potrivit unui comunicat de presă.

AUR transmite că un efect pozitiv al majorării salariului minim și al scăderii taxării muncii în forma propusă îl reprezintă creșterea consumului, ceea ce va duce la o majorare a încasărilor statului din TVA.

„De asemenea, un alt efect benefic al măsurii propuse de AUR îl reprezintă atragerea forței de muncă din rândul cetățenilor români plecați în afara granițelor țării. Soluția AUR transpune în lege o realitate deja existentă: antreprenorii
români sunt nevoiți să încalce legea și să ofere plăți suplimentare angajaților, scoțând banii din firme sub formă de dividende pe care le repartizează către angajați. Astfel, prin aplicarea prezentei măsuri legislative vor fi consecințe pozitive asupra mediului de afaceri, prin faptul ca aceștia vor fi stimulați ca veniturile salariale reale să fie impozitate, aceasta fiind o soluție pentru scoaterea economiei gri la suprafață și pentru o colectare eficientă a taxelor și impozitelor”, se menționează în finalul comunicatului.

Subiecte în articol: aur salariu minim munca gtaxe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri