Irineu Darău, membru USR, declară la RFI că va căuta soluții pentru problemele mediului de afaceri.
„Am fost antreprenor, sunt în relație cu antreprenorii, mulți dintre ei, și din cauza statului, uneori nu știu pe unde să-și scoată cămașa de la o lună la alta, deși ei sunt sângele prin care pulsează economia. Trebuie să reclădim încrederea”, afirmă el.
Noul ministru al Economiei afirmă că vrea să ajute la reclădirea încrederii între stat și mediul de business.
„Mă voi trezi dimineață, gândindu-mă cum să mai adaug un strop de încredere între stat și antreprenori. Nu va fi ușor, este o perioadă de austeritate, 2026 încă va fi un an în care ne redresăm bugetar, dar chiar cred că uneori și prin niște măsuri care nu costă, vom reuși să ușurăm un pic din povara antreprenorilor”, menționează Irinel Darău.
Irineu Darău le transmite oamenilor de afaceri că statul nu va fi un obstacol pentru mediul de business, ci un partener: „Eu cred că înțeleg antreprenorii că poate în 2026 nu va putea fi luat din acel sac de bolovani din spatele lor cel mai mare bolovan, dar poate vor putea fi luate niște pietricele simple, care să transmită un mesaj, că statul ajută, nu că încurcă antreprenorii”.