Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proprietarii maşinilor hibrid plătesc carburanţii cu accize deşi sunt scutiţi prin lege

Proprietarii maşinilor hibrid plătesc carburanţii cu accize deşi sunt scutiţi prin lege

Altfel spus, 40% din banii pe care îi dau pe carburanţi ar trebui să le rămână în buzunar. Aşa prevede Codul Fiscal, dar nu se şi întâmplă. De vină sunt autorităţile, care nu au făcut norme de aplicare a codului şi pentru "maşinile verzi".


Statul român le promitea celor care cumpără maşini verzi, electrice sau hibrid, că îi va ajuta după achiziţie.Printre măsuri, fericiţii proprietari ar fi urmat sa plateasca la pompă doar o parte din preţul carburanţilor. Scutirea plăţii accizelor la carburanţii e deja prevăzută în Codul Fiscal. Se aplică însă doar la nivel industrial.

Având în vedere că valoarea medie a accizelor este în medie de 2 lei pe litrul de benzină sau motorină, posesorii maşinilor hibrid ar putea plăti un preţ redus, între 2,7 şi 3 lei pe litru. Adică vor avea o reducere de 40%.

Asta se traduce simplu dacă e să ne referim la buzunurul proprietarilor de "maşini verzi".

Marii jucători din piaţa auto susţin că o astfel de scutire i-ar ajuta să scoată pe porţi mai multe autovehicule verzi. Recunosc însă că în benzinării e greu să faci diferenţa între maşina verde şi una poluantă.

Singura autoritate care ar putea reglementa norma de aplicare a scutirii plăţii accizelor pentru maşinile hibrid este Ministerul de Finanţe.  Instituţia a promis însă Ştirilor TVR un punct de vedere în zilele următoare.

Sursa> TVR

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri