Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest de susţinere pentru Ucraina, în Capitală

Protest de susţinere pentru Ucraina, în Capitală

Greenpeace România, alături de alte 11 organizaţii civice participă, sâmbătă, la un protest comun de susţinere pentru Ucraina, organizat în Capitală pe traseul Piaţa Victoriei - Ambasada Rusiei la Bucureşti.

"Războiul din Ucraina este ultimul lucru de care aveam nevoie în cursa noastră contracronometru cu schimbările climatice. Ultimul raport IPCC ne avertizează că orice întârziere a măsurilor privind adaptarea şi reducerea efectelor schimbărilor climatice înseamnă că ratăm şansa de a securiza supravieţuirea pentru noi toţi. Cu acest război ne îndepărtăm de Acordul de la Paris şi din păcate, amplificăm dezastrul spre care ne îndreptăm. Acest lucru ne va costa pe noi toţi, iar generaţiile viitoare vor plăti cu vârf şi îndesat dacă nu oprim acum această nebunie, dacă nu renunţăm acum la arderea combustibililor fosili", susţine Vlad Cătună, coordonator Campanie Climă şi Energie la Greenpeace România.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei de mediu, transmis vineri AGERPRES, gazul şi petrolul din Rusia sunt folosite în prezent ca arme geopolitice "care vulnerabilizează echilibrul societăţilor noastre şi ne expun la o criză climatică şi a naturii fără precedent".

"Pacea nu poate fi atinsă fără a ne desprinde de industriile ai căror bani susţin apoi mai departe conflictele militare. Războiul din Ucraina ne arată foarte clar cât de periculoasă e dependenţa noastră de combustibili fosili: petrol, gaz şi cărbune. De-a lungul timpului, Greenpeace a derulat campanii împotriva combustibililor fosili care provoacă schimbările climatice, ne otrăvesc mediul şi care sunt direct asociate corupţiei şi conflictelor militare (...) Trebuie să grăbim tranziţia de la gaz şi alţi combustibili fosili, care nu fac decât să alimenteze criza climatică, să genereze poluare, corupţie, conflicte şi război. E momentul să ne raportăm sănătos la viitor şi să scoatem pentru totdeauna industriile fosile din investiţiile publice. Investiţiile în energii regenerabile trebuie să fie prioritatea numărul unu, astfel încât să ne aducă atât independenţa, cât şi pacea, punând binele oamenilor şi al naturii în centrul conversaţiei noastre. Este evident că energia regenerabilă este astfel o forţă a păcii şi echităţii, nu un motor al războiului. Nimeni nu a invadat un alt popor pentru soare sau vânt", menţionează reprezentanţii Greenpeace România.

Protestul anunţat pentru sâmbătă va debuta la 16:00, în Piaţa Victoriei, urmând ca de la ora 18:00 este programat un marş către Ambasada Federaţiei Ruse.

Subiecte în articol: protest de susţinere ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri