Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste față de prezența unui lider de extremă dreapta la Târgul de Carte de la Frankfurt

Proteste față de prezența unui lider de extremă dreapta la Târgul de Carte de la Frankfurt

Prezenţa sâmbătă la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt a unui lider al partidului german de extremă dreaptă AfD a declanşat incidente, iar poliţia a intervenit pentru a separa manifestanţii rivali, relatează AFP. 

Mai multe zeci de manifestanţi de extremă stângă au strigat "Naziştii afară!", în timp ce contramanifestanţi scandau "Toată lumea detestă Antifa!", a informat agenţia germană de presă dpa. "Antifa" este numele pe care şi-l dau militanţii care susţin că luptă împotriva fascismului. 

Tulburările au fost provocate de prezenţa la acest târg anual a lui Bjorn Hocke, unul dintre principalii lideri ai AfD (Alternativa pentru Germania), venit să asiste la prezentarea unei cărţi a editurii Antaios, considerată că aparţine dreptei dure. 

Într-un alt loc al târgului, o conferinţă dată de doi autori de extremă dreaptă a fost anulată pentru că vorbitorii erau acoperiţi de protestele manifestanţilor, a transmis dpa. 

Aceste incidente au avut loc la trei săptămâni după ce AfD a înregistrat un succes răsunător la alegerile legislative din Germania, obţinând aproape 13% din voturi şi intrând pentru prima dată în Bundestag, parlamentul federal, la numai patru ani de la înfiinţarea partidului. 

Bjorn Hocke este una dintre cele mai controversate figuri ale AfD. El a subiectul unor articole apărute pe prima pagină a ziarelor înainte de parlamentare, după ce a declarat că Germania ar trebui să înceteze să îşi mai ceară scuze pentru crimele comise în cel de-Al Doilea Război Mondial. 

Organizatorii Târgului de Carte, cel mai important eveniment mondial în domeniul editurilor, au condamnat într-un comunicat "provocările ţintite" dintre "grupări de extremă stângă şi de extremă dreaptă". 

"Târgul de Carte de la Frankfurt este un loc al diversităţii opiniilor şi un spaţiu pentru dialog liber", au subliniat ei. 

Prezenţa în acest an a editorilor de extremă dreaptă la târg a suscitat controverse, unii acuzându-i pe organizatori că oferă o platformă demagogilor. 

Antaios, o mică editură care se descrie ca reprezentativă pentru "noua dreaptă", s-a plâns în cursul săptămânii că unele dintre cărţile expuse i-au fost furate, iar altele murdărite cu pastă de dinţi şi cafea, în aparente acţiuni de protest. 

Această editură a publicat bestsellerul "Finis Germania" (în latină "Sfârşitul Germaniei"), o carte de Rolf Peter Sieferle descrisă de săptămânalul Der Spiegel ca o lucrare "de extremă dreaptă, antisemită şi istoric revizionistă".

AGERPRES

Subiecte în articol: frankfurt targ de carte afd extrema dreapta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri