Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD atacă PNL: Alexe și Chirica fac echipă pentru Iași, au adunat 7 dosare penale și niciun proiect

PSD atacă PNL: Alexe și Chirica fac echipă pentru Iași, au adunat 7 dosare penale și niciun proiect

PSD atacă PNL după ce procurorii au anunțat că au început urmărirea penală într-un dosar care-l vizează pe președintele liberal al Consiliului Județean Iași. Costel Alexe și Mihai Chirica fac echipă pentru Iași, împreună au adunat 7 dosare penale și niciun proiect, spun reprezentanții PSD.

„Iașul pare condamnat la stagnare și subdezvoltare din cauza problemelor penale ale celor care administrează vremelnic Consiliul Județean (CJ) și Primăria Iași. Din 2020 și până astăzi, liberalii Costel Alexe și Mihai Chirica s-au făcut remarcați doar prin prisma competiției de dosare de corupție în care au intrat și nu prin proiectele și fondurile atrase pentru ieșeni”, scrie în comunicatul de presă al PSD.

Social-democrații le cer celor doi să demisioneze din cauza problemelor repetate cu justiția.

„Din păcate, astăzi Iașul a fost zguduit de anunțul întocmirii unui nou dosar penal pe numele lui Costel Alexe, care este acuzat de procurorii Direcția Naționale Anticorupție (DNA) de abuz în serviciu în formă continuată. Subiectul pare o rețetă brevetată deja de liberali, în sensul că un apropiat al președintelui Consiliului Județean a fost numit într-o funcție de conducere publică, în condițiile în care persoana respectivă nu îndeplinea criteriile necesare pentru angajare. Reamintim faptul că, DNA a întocmit recent un alt doar penal cu privire la angajările politice de la Apele Române Iași, unde, printre cei vizați se află și Petru Avram, cumătrul lui Costel Alexe”, mai scrie în documentul PSD.

Potrivit documentului, președintele CJ Iași are două dosare penale, în timp ce primarul orașului Iași este verificat în cinci dosare.

Subiecte în articol: Costel Alexe Mihai Chirica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri