Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD amână decizia privind intrarea în Guvernul Veștea pentru duminică

PSD amână decizia privind intrarea în Guvernul Veștea pentru duminică

de Redacția Jurnalul    |   

L-am informat pe Veștea că decizia PSD se lasă așteptată, a spus joi liderul social-democrat Sorin Grindeanu, care a anunțat că o decizie în partid privind participarea în Guvernul Veștea ar putea fi luată duminică.

Sorin Grindeanu a participat joi la o ședință de grup reunit PSD, la care au participat deputați și senatori ai partidului.

„Le-am prezentat colegilor mei în ce situație suntem, care este calendarul, posibilul calendar, și ce avem de făcut”, a spus Grindeanu.

El a spus că PSD analizează acum „tot ceea ce ține de programul de guvernare” și că PSD trebuie să „judece foarte bine” dacă mai intră sau nu într-o asemenea majoritate.

„Eu am tot respectul pentru Adrian Veștea. Este un om pe care îl cunosc de câțiva ani. Este un om care a câștigat uninominal de câteva ori alegeri. Ceea ce e un lucru foarte important. E un om care, în acest moment, este desemnat premier al României. N-avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea. Doar că l-am informat că decizia PSD, de a intra sau nu, se mai lasă așteptată”, a adăugat Grindeanu.

El spune că în zilele următoare vor fi convocate forurile de conducere ale PSD și că o decizie privind participarea PSD în Guvern va fi luată probabil duminică

„Trebuie să discutăm foarte mult despre programul de guvernare. Iar eu azi am informat pe colegii mei că, în principiu, mi-aș dori duminică, după-amiază, să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Național și să luăm decizia dacă intrăm sau nu în echipa sau în Guvernul condus de Adrian Veștea”, a mai spus Sorin Grindeanu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: psd grindeanu vestea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri