Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Psiholog: De ce devin copiii agresivi

Psiholog: De ce devin copiii agresivi

În ultimii ani au apărut tot mai multe relatări despre copii nervoși, cu un comportament agresiv, care par să nu se adapteze la traiul în colectivitate. Neînţelegerile dintre generaţii par să se amplifice, iar tot mai mulţi părinţi ajung în cabinetele medicale şi psihologice pentru că nu mai reuşesc să găsească soluții pentru conflictele apărute între ei și copii. Psihologii spun însă că nu copiii trebuie acuzați de probleme de comportament.

„Copiii nu au dezvoltat un comportament atipic fără să existe un factor perturbator care să-i destabilizeze. Uităm de fiecare dată că orice copil care este bolnav fizic sau manifestă comportamente ieşite din normalitate (mai ales până la vârsta de 12 ani), precum agresivitatea, lipsa de atenţie, concentrare deficitară, izolarea, lipsa de răspundere etc – în realitate somatizează conflictele din cuplu, din familie. Copilul care este tampon între părinţi va deveni agresiv sau va face diverse boli inflamatorii. El transmite, la nivel inconştient, că are nevoie de atenţia părinţilor. Iar dacă nu primeşte atenţia care îl hrăneşte şi-i aduce siguranţă, va apela la tot felul de comportamente, până o va obţine”, este de părere psihoterapeutul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

În acelaşi timp, afirmă specialistul, un copil învaţă prin imitare, repetând și memorând comportamentele părinților, nu cuvintele spuse de ei. „Copiii sunt oglinda noastră, ei scot la suprafaţă tot ce am pus în mintea şi în sufletul lor. Dacă în noi există stima de sine scăzută, teamă de nesiguranţă şi muncim 22 de ore pe zi pentru un viitor mai bun al copilului nostru, vom sădi în el nesiguranţa. Nu banii aduşi în casă, nu lucrurile materiale îi vor da siguranţa, nu reproşurile că i-am luat o casă sau o maşină îl vor face să aibă încredere în el. Revolta sau bolile lui atrag atenţia asupra timpului de calitate pe care l-am luat din viaţa lui, absenţa noastră fizică şi psihică”, afirmă psihologul Verdi . 

În opinia psihoterapeutului, există o cerinţă-modă la toţi părinţii, şi anume copilul lor trebuie să facă sport, dans, să înveţe germană, engleză, să picteze, să cânte, să fie cel mai bun la şcoală. În acelaşi timp, copilul trebuie să facă performanţă, iar toate acestea de la vârsta preşcolară. În cazul nereuşitelor, apar etichetele şi jignirile, iar toate acestea creează presiuni şi mai mari pe umerii copilului. Dacă acesta nu se îmbolnăveşte, începe să devină agresiv şi neatent în lumea reală, pentru că este foarte obosit psihic.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri