Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin: Rusia nu îi va extrăda niciodată pe cei 13 ruşi numiţi de Mueller

Putin: Rusia nu îi va extrăda niciodată pe cei 13 ruşi numiţi de Mueller

Rusia nu-i va extrăda "niciodată" pe cei 13 ruşi indicaţi luna trecută de consilierul special Robert Mueller că au interferat în alegerile din SUA din 2016, potrivit lui Vladimir Putin, chiar dacă preşedintele Rusiei a insistat că aceştia nu au acţionat în numele guvernului său, scrie The Guardian.

Putin a discutat despre poziţia Rusiei în cadrul unui interviu acordat lui Megyn Kelly la NBC. Kelly, fostă angajată a Fox News, l-a intervievat pentru prima dată pe Vladimir Putin în iunie 2017.

În primul interviu acordat, preşedintele Rusiei a negat că guvernul său ar deţine orice material compromiţător cu Donald Trump. Existenţa sau nu a unui astfel de “ material compromiţător” este o componentă a investigaţiei lui Mueller privind interferenţa rusească, despre care agenţiile americane de informaţii sunt de acord că a influenţat alegerile în favoarea lui Trump.

Mueller analizează, de asemenea, presupusa coliziune dintre asistenţii lui Donald Trump şi Moscova şi a acuzat patru foşti angajaţi ai preşedintelui SUA: consilierul pentru securitate naţională, Michael Flynn, consilierul pentru politică externă, George Papadopoulos, managerul de campanie, Paul Manafort, şi adjunctul său, Rick Gates.

Flynn, Papadopoulos şi Gates au încheiat contracte în schimbul cooperării, în timp ce Manafort îşi afirmă inocenţa în privinţa mai multor acuzaţii, inclusiv spălare de bani şi fraudă bancară. Trump a negat orice coliziune dintre angajaţii săi şi Kremlin, numindu-i pe anchetatori “vânători de vrăjitoare”.

Mueller a indicat 13 ruşi, luna trecută, despre care a afirmat că au “comunicat cu indivizi asociaţi cu campania lui Trump”.

Răspnsul sfidător al lui Putin pentru Kelly a dat un indiciu despre greutatea cu care cei 13 vor apărea în faţa instanţei americane pentru a răspunde acuzaţiilor aduse. SUA nu are tratat de extrădare cu Moscova, iar o dispoziţie din constituţia Rusiei interzice extrădarea cetăţenilor săi.

“Niciodată”, i-a spus putin lui Kelly. “Niciodată. Rusia nu îşi extrădează cetăţenii pentru nimeni”.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri