Potrivit Kremlinului, cei doi şefi de stat şi-au exprimat dorinţa de a continua discuţiile cu prilejul videoconferinţei din 7 decembrie care s-a axat pe relaţiile Est-Vest, aflate la cel mai de jos nivel de la încheierea Războiului Rece şi care sunt în prezent încordate din cauza mobilizării de trupe ruse în apropierea Ucrainei.
Biden a profitat de videoconferinţă pentru a-l avertiza pe Putin că Occidentul va impune "măsuri ferme de ordin economic şi de altă natură'' împotriva Rusiei dacă aceasta invadează Ucraina, în timp ce Putin a cerut garanţii că NATO nu-şi va continua extinderea către est.
Într-o înregistrare video difuzată de televiziunea de stat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin nu a avut motive deosebite de optimism după discuţia cu Biden din cauza diferendelor constante şi foarte serioase dintre Rusia şi SUA cu privire la aşa-numitele "linii roşii" ale Moscovei pe care nu doreşte ca Occidentul să le treacă.
În afară de extinderea către est a NATO, Rusia a mai anunţat că nu doreşte ca anumite arme ofensive să fie desfăşurate în ţări cu care are graniţă comună, cum este cazul Ucrainei.
La 7 decembrie, Putin i-a transmis lui Biden că trupele ruse se află pe teritoriul rus şi că nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni, a declarat Peskov.