Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin și Xi pun la cale lupta contra SUA, la Olimpiadă

Putin și Xi pun la cale lupta contra SUA, la Olimpiadă

de Şerban Mihăilă    |   

Cu doar câteva zile înaintea începerii celui mai important eveniment sportiv al planetei, găzduit de China, Occidentul se întreabă dacă nu cumva Rusia va repeta acum ceea ce a făcut în timpul ultimei ediții a Jocurilor Olimpice derulate la Beijing, în 2008, atunci când a invadat Georgia, un alt stat sovietic cu aspirații la NATO. De data aceasta, șansele unui astfel de scenariu, în variantă ucraineană, sunt foarte mici, mai ales că Vladimir Putin i-ar fi promis tovarășului său de luptă antiamericană, Xi Jinping, să lase armele deoparte pe întreaga durată a competițiilor sportive. Iar prietenia cu marele camarad chinez se poate dovedi în acest moment extrem de prețioasă pentru Kremlin, care ar avea nevoie ca de aer de alianța cu China, în eventualitatea unor sancțiuni occidentale devastatoare pentru Rusia. 

Pe măsură ce relațiile Statelor Unite cu Rusia și China se agravează de la o zi la alta, prietenia dintre Putin și Xi produce tot mai multă îngrijorare în rândul administrației Biden. Serviciile americane de informații avertizează tot mai insistent asupra pericolului regional reprezentat de tandemul Moscova-Beijing, după ce măsurile dure luate de Casa Albă în competiția cu cele două puteri rivale au aruncat Rusia și China una în brațele celeilalte, într-un mariaj de conveniență, în vederea limitării influenței militare și financiare globale a SUA.

Față în față, după doi ani

Pentru prima oară după mai bine de 400 de zile de izolare, provocată de pandemie, Xi se va întâlni vineri, față în față, cu lideri străini, pe care îi va întâmpina la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. În fruntea liste sale de invitați se află președintele Rusiei, cu care nu și-a mai strâns mâna de peste doi ani.

Întrevederea oficială dintre cei doi lideri, ce va avea probabil loc chiar în ziua ceremoniei de deschidere, vine într-un moment crucial pentru ambele părți, în condițiile în care masarea trupelor rusești la granița cu Ucraina provoacă o mare îngrijorare în privința unei iminente invazii - incident ce ar umbri cu siguranță momentul olimpic de glorie al Chinei.

În același timp, întâlnirea față în față va consolida, probabil, și mai mult parteneriatul tot mai strâns dintre Beijing și Moscova, în vreme ce relațiile celor două superputeri cu Occidentul se deteriorează în ritm accelerat. 

De altfel, Putin face parte dintr-un grup restrâns de lideri mondiali care va participa la Jocurile Olimpice, guvernele occidentale, printre care SUA, Marea Britanie și Australia, declarând un boicot diplomatic din cauza situației drepturilor omului din China. Alți lideri au refuzat invitațiile, invocând controalele stricte ale Beijingului în privința COVID-19.

Altfel spus, Beijing 2022 va contrasta puternic cu Jocurile Olimpice de vară din 2008, când președintele american de la vremea respectivă, George Bush, și alți lideri occidentali au fost fotografiați dând mâna cu oficiali chinezi în timp ce își încurajau echipele naționale. Falia dintre Occident și țări precum China și Rusia s-a adâncit însă de atunci periculos de mult.

O alianță care sperie Vestul

Tensiunile de la granița cu Ucraina și amplificarea competiției pe viață și pe moarte dintre Beijing și Washington au loc într-un moment în care China și Rusia și-au cizelat parteneriatul în domeniile comerțului, tehnologiei, precum și al coordonării exercițiilor militare. 

Spre exemplu, 2021 a fost un an de referință pentru relațiile chinezo-ruse. Cele două părți au reînnoit un tratat de cooperare pe 20 de ani și au înregistrat un record de 146 de miliarde de dolari în comerțul bilateral, susținând că legăturile lor au atins „cel mai înalt nivel” din istorie.

În august, cele două țări au finalizat construcția primului pod feroviar dintre ele, care traversează râul Amur din Siberia. În plus, se preconizează că gazoductul „Power of Siberia”, în valoare de 55 de miliarde de dolari, conductă de 1.865 de mile care a început să funcționeze în 2019, va livra până la 1.300 de miliarde de metri cubi de gaze naturale rusești către China, până în 2025.

De asemenea, Moscova și Beijingul și-au consolidat coordonarea în materie de exerciții militare, organizând manevre comune de amploare în nordul Chinei și prima patrulă navală comună în Pacificul de Vest.

Concomitent, cele două superputeri au devenit tot mai vocale în privința modului prin care cooperarea lor poate respinge o ordine mondială occidentală dominată de ceea ce China a numit „așa-numitele alianțe și mici clișee”, conduse, evident, de către SUA. 

Într-o videoconferință din luna decembrie, cu Putin, Xi a cerut Chinei și Rusiei „să intensifice coordonarea și colaborarea în afacerile internaționale” și să respingă „actele hegemonice și mentalitatea Războiului Rece”.

 

Sprijin până la un punct

Rusia și China au o îndelungată istorie de susținere reciprocă împotriva a ceea ce consideră a fi ingerința Occidentului în afacerile lor interne. Cele două state resping sancțiunile inițiate de SUA și votează adesea în bloc în cadrul ONU. Luni, spre exemplu, China a fost singurul membru al Consiliului de Securitate al ONU care a votat alături de Rusia în vederea  respingerii unei reuniuni convocate de SUA pentru a discuta despre amenințarea rusă la granița cu Ucraina. 

Cu toate acestea, China și Rusia nu au în mod oficial o alianță de apărare și, din cauza unor interese geopolitice concurențiale, este puțin probabil să renunțe la autonomia individuală de acțiune. Spre exemplu, Beijingul menține relațiile cu Ucraina, în contradicție cu interesele Rusiei. De cealaltă parte, Moscova are relații apropiate cu India, Vietnam și Coreea de Sud, rivalii chinezilor. 

Deși Beijingul va declara probabil că înțelege cererile de securitate ale Rusiei și se va opune sancțiunilor occidentale, China nu are un interes real să se implice direct în conflictele Moscovei cu NATO, susțin unii analiști. În schimb, un conflict în Europa ar servi, fără îndoială, la întărirea legăturilor bilaterale, mai ales dacă Rusia ar fi lovită de sancțiuni occidentale drastice, sporind astfel dependența economică a Moscovei de China. 

Mai mult, în acest caz, chinezii ar putea beneficia, de asemenea, de deturnarea atenției SUA de la competiția cu China.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri