PNL nu a fost niciodată aşa puternic ca în prezent şi va câştiga alegerile, a declarat sâmbătă, preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al formaţiunii.
"M-am născut în acest partid. Îi cunosc foarte bine soarta, de aproape 100 de ani. (...) Când vorbesc despre partidul Brătienilor trebuie să mă ridic în picioare. Noi, şi dumneavoastră, suntem partidul Brătienilor.(...) Cunoscând această istorie a partidului, după simţirile şi cunoştiinţele mele PNL nu a fost niciodată aşa de puternic ca astăzi. (...) Forţa PNL stă (...) în baza partidului. Şi baza partidului sunt organizaţiile noastre judeţene, foarte puternice, şi toţi aleşii locali, puternici şi credincioşi partidului. (...) Mă opresc aici, cu ruga lui Dumnezeu să mă ţină în putere, să contribui şi eu la campania electorală şi sunt convins că partidul nostru nu poate să nu câştige alegerile. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu, care, după părerea mea, e şi creştin, e şi liberal", a declarat Mircea Ionescu Quintus în cuvântul său adresat celor peste 700 de liberali prezenţi la reuniunea CNC.
În debutul discursului său, Quintus a spus că îi vine greu să se adreseze Alinei Gorghiu cu expresia "doamna preşedintă", având în vedere că o cunoaşte pe aceasta în politică de pe vremea când era domnişoară.
"Doamnă preşedintă Gorghiu, a partidului nostru, mi-e greu să vă spun doamnă, că eu v-am ales când eraţi domnişoară. Asta înseamnă că membrii partidului nostru evoluează. Nici eu nu mă consider bătrân, sunt numai vârstnic. Liberalii nu îmbătrânesc niciodată. (...) Cei care au îmbătrânit înainte de vreme ştim pe unde sunt, la un partid care îndrăzneşte să se numească liberal", a afirmat preşedintele de onoare al PNL, în aplauzele sălii. AGERPRES