Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fiul fostului primar Radu Mazăre: „Îmi tremură picioarele de emoţii şi abia aştept să-l văd"

Fiul fostului primar Radu Mazăre: „Îmi tremură picioarele de emoţii şi abia aştept să-l văd"

de Redacția Jurnalul    |   

Răducu Mazăre, fiul fostului primar Radu Mazăre, s-a declarat foarte fericit de vestea eliberării tatălui său, o decizie la care nu se aştepta.

„Am primit vestea cu foarte mult entuziasm şi nu îmi vine să cred că în sfârşit s-a terminat un capitol urât din familia noastră. Îmi tremură picioarele de emoţii şi abia aştept să-l văd", a declarat Răducu Mazăre la Antena 3 CNN.

El a menţionat că familia se va reuni pentru a-l întâmpina pe Radu Mazăre la ieşirea din închisoare. „În lumina noilor evenimente care au fost făcute publice, nu ştii la ce să te aştepţi şi am învăţat că nu trebuie să avem aşteptări nici pozitive, nici negative, că nu te poţi ghida după nimic", a adăugat fiul fostului primar.

Răducu Mazăre a subliniat că dacă s-ar fi ghidat după dreptate, situaţia nu ar fi ajuns în acest punct. „Pot să vă spun că are pătrăţele, face şpagatul, face două ore de sport în fiecare zi, a făcut şi mai mulţi muşchi decât avea", a spus el despre tatăl său, exprimându-şi surprinderea faţă de decizia neaşteptată a magistraţilor.

Subiecte în articol: Răducu Mazăre Radu Mazăre
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri