Prof. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, consideră că trebuie repornită școala, dar aplicate unele prevederi pentru un „risc mai mic de răspândire a infecției”.
„Temerile sunt normale, dar cred că și explicația care trebuie direcționată către părinți are elemente care pot fi îmbunătățite. Părinții trebuie să știe, în primul rând, că discutăm cu o boală transmisibilă, iar evitarea în totalitate a transmiterii acestei boli nu este posibilă. Este un lucru pe care trebuie să-l spunem foarte clar. Așa cum copiii răcesc, fac gripă, fac infecții intercurente, tot așa se pot îmbolnăvi cu noul coronavirus. Problema este cum facem să minimalizăm acest risc. Dacă se întâmplă într-o clasă să existe un caz, cum facem ca restul școlii să-și continue activitatea”, a spus prof. Alexandru Rafila.
„Eu am văzut un proiect de ordin, sunt niște prevederi acolo care încearcă să pună lucrurile într-o anumită ordine, dar sunt câteva lucruri pe care le-am observat în alte țări care au repornit școala. Peste tot se pleacă de la acest principiu al unor clase care n-ar trebuit să depășească 15 elevi. Grupuri, clustere mai mici, înseamnă, de fapt, și risc mai mic de răspândire a infecției. Una este să ai un caz la 15 elevi, alta este să ai la 40 de elevi”, a continuat profesorul, pentru Digi 24.