Jurnalul.ro Ştiri Justitie Raluca Prună, despre lista SIPA: O colecţie de nume care dă apă la moară detractorilor justiţiei

Raluca Prună, despre lista SIPA: O colecţie de nume care dă apă la moară detractorilor justiţiei

Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei, consideră că lista cu persoanele care au intrat şi au vizitat arhiva SIPA este doar o colecţie de nume care dă apă la moară detractorilor justiţiei, pentru că nu s-au spus şi funcţiile persoanelor respective.

"Despre lista cu cei care au intrat în arhiva SIPA ar fi fost util ca în dreptul fiecărui nume să se spună funcţia persoanei. Altfel, e o colecţie de nume care dă apă la moară detractorilor justiţiei. Pentru că, dacă cineva se mai întreabă, toate aceste exerciţii par parte a planului amplu de diabolizare in corpore a unei puteri în stat", a scris Raluca Prună joi pe Facebook.

Fostul ministru al Justiţiei mai spune că este curioasă să vadă ce spun asociaţiile de magistraţi despre toate acestea. "Anul trecut făceau scrisori deschise săptămânal. Acum e tăcere", a susţinut Prună.

Ea a mai scris, pe Facebook, că Ministerul Justiţiei se reformează. "Elementul esenţial al reformei: îndepărtarea magistraţilor detaşaţi în minister. Dacă scopul este un Minister al Justiţiei fără magistraţi, este o falsă reformă şi una periculoasă. Nu cunosc niciun Minister al Justiţiei din vreun stat membru în care magistraţii să aibă interzis. Este o premieră în UE, una tristă", afirmă Raluca Prună.

Ministerul Justiţiei a publicat joi lista celor care au vizitat arhiva SIPA, printre numele care apar pe această listă figurând cel al Laurei-Iulia Scântei, vicepreşedinte al Senatului, şi cel al lui Horia Georgescu, fost şef al Agenţiei Naţionale de Integritate. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: raluca pruna lista sipa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri