Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan, despre sesizarea preşedintelui la CCR privind bugetul: Este singura pe care o avea la dispoziţie

Raluca Turcan, despre sesizarea preşedintelui la CCR privind bugetul: Este singura pe care o avea la dispoziţie

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, consideră că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) privind bugetul de stat "este singura pe care o avea la dispoziţie".

"Având în vedere ilegalităţile făcute de PSD în bugetul pe 2019, ţinând cont de obligaţia preşedintelui de a veghea la respectarea legii, considerăm că decizia preşedintelui este singura pe care o avea la dispoziţie. Decizia de astăzi a preşedintelui sancţionează, aşa cum era şi firesc, politica bunului plac a PSD, inclusiv în ceea ce priveşte bugetul ţării. Este un gest corect şi legitim, având în vedere gravele derapaje de care se face vinovat PSD - ALDE, atât în ceea ce priveşte cadrul legal de adoptare a legii bugetului, cât şi măsurile din buget faţă de interesul public", a declarat Raluca Turcan vineri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, "actualii guvernanţi nu au respectat termenul de elaborare a bugetului şi au minţit atât în legătură cu indicatorii economici, cât şi cu obiectivul principal din acest buget".

"Nu vor fi investiţii, vor doar bani pentru partid, de 20 de ori mai mulţi decât anul trecut! Vestea proastă pentru ei este că nu pot da nicio OUG care să îl împiedice pe preşedinte să îşi exercite atribuţiile! Bugetul este slab, cu mari vicii de legalitate, care a întârziat peste 3 luni şi nu are nicio legătură cu dezvoltarea României", a afirmat Turcan.

Aceasta afirmă că singurul vinovat pentru situaţia generată de întârzierea bugetului este coaliţia PSD - ALDE.

"Am avertizat, încă din 8 februarie 2019, asupra riscurilor de legalitate şi constituţionalitate pe care şi le-a asumat PSD-ALDE în legătură cu acest buget. PSD-ALDE a încălcat toate procedurile parlamentare cu privire la adoptarea bugetului pe 2019, pornind de la omiterea legilor care ar fi trebuit adoptate anterior (Legea plafoanelor bugetare sau modificări şi corelări cu Legea finanţelor publice locale 273/2006 şi Legea responsabilităţii fiscal-bugetare 69/2010) şi până la nerespectarea termenelor de dezbatere şi de adoptare a bugetului. (...) Unicul responsabil pentru situaţia generată de întârzierea bugetului şi de subfinanţarea sectoarelor cheie, prin alocările prevăzute, este coaliţia PSD - ALDE. Vom continua să presăm pentru a obţine, la viitoarele rectificări, mai mulţi bani pentru Educaţie, Sănătate, Infrastructură, autorităţi locale, în aceeaşi linie cu amendamentele pe care PNL le-a susţinut", a arătat Raluca Turcan.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii bugetului de stat pe anul 2019, a anunţat Administraţia Prezidenţială. AGERPRES

Subiecte în articol: raluca turcan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri