Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Raluca Turcan, după întâlnirea cu liderii minerilor: Vom aloca bani în trei tranșe pentru drepturile salariale restante

Raluca Turcan, după întâlnirea cu liderii minerilor: Vom aloca bani în trei tranșe pentru drepturile salariale restante

de Georgiana Oprea    |   

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat, luni, după o întâlnire cu liderii minerilor, că se vor aloca bani în trei tranșe pentru achitarea drepturilor salariale restante.

„Vom aloca bani în trei tranșe pentru drepturile salariale restante, după cum urmează: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajații care intră la pensie și, de asemenea, pentru asigurarea transportului spre și de la locul de muncă, precum și tichetele de masă. (...) Am agreat ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 26 minerii să poată să încaseze drepturile salariale restante și o parte din beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă și banii de transport, și un alt mare avantaj al acestei soluții este că toată compania capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizeze și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung”, a spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan a mai afirmat că Guvernul va adopta luni o hotărâre prin care vor fi prezentate normele de aplicare pentru procedura plăților.

Ministrul Muncii şi-a exprimat speranţa că soluţiile propuse îi vor determina pe cei 70 de mineri blocaţi în subteran să decidă să iasă la suprafaţă.

„Vorbim de aproximativ 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni care se află în activitatea din energie şi în momentul de faţă avem 70 de mineri blocaţi în mină. Practic îmi exprim speranţa ca prin soluţiile identificate astăzi minerii să înceteze greva, să iasă la suprafaţă, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei şi să fi pus bazele, prin soluţiile agreate astăzi, pentru o redresare pe termen lung a tuturor celor angajaţi în industria din jurul Complexului Energetic Hunedoara", a declarat Raluca Turcan.

Peste 200 de mineri de la minele Lonea și Livezeni au protestat, luni dimineață, la sediul Complexului Energetic Hunedoara unde își cer drepturile salariale restante, cât și demisia conducerii. De asemenea, cei aproximativ 70 de mineri blocați în subteranul Mineri Lupeni amenință cu greva foameni. Unii dintre acești mineri se află în subteran deja de șase zile.

Subiecte în articol: mineri raluca turcan proteste
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri