Jurnalul.ro Ştiri Observator Raport favorabil pentru îmbunătățirea programului școlar „Lapte și Corn”

Raport favorabil pentru îmbunătățirea programului școlar „Lapte și Corn”

Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a dat astăzi raport favorabil, cu unanimitate, modificărilor aduse Legii privind Programul pentru Școli al României (Lapte și Corn), singurul program de alimentație școlară cu acoperire națională.

„Pe anumite teme suntem echipa României și jucăm pentru România. Împreună. Așa s-a întâmplat astăzi. Avem vot în unanimitate la proiectul de îmbunătățire a programului Corn, fructe & lapte propus de mine, în comisia de raport de la Senatul României - Comisia pentru Învățământ, prezidată de Monica Cristina Anisie. Îi mulțumesc dânsei - una dintre persoanele care chiar s-au preocupat cu seriozitate de această temă, alături de Anca Dragu - și tuturor colegelor și colegilor de la toate partidele. O mulțumire specială pentru Sbirnea Liliana și Irina Elisabeta Kovács, care au pledat atât de convingător pentru lege, precum și lui Irineu Darău, Silvia Dinică, Ștefan Pălărie pentru susținerea amendamentelor ce au reieșit din discuții. Este un efort comun transpartinic, cu toții au dat un vot foarte important pentru îmbunătățirea unui program de alimentație școlară esențial în minima bunăstare a multor copii. Mergem mai departe, cu speranță!”, a declarat, potrivit unui comunicat REPER, deputatul Cătălin Teniță.

Printre schimbările propuse se numără lapte și produse lactate, 5 porții pe săptămână/copil, de la 3 porții în prezent, fructe și legume, 5 porții pe săptămână/copil, de la 2 porții în prezent, cornul și celelalte produse de panificație să fie diversificate și cu adevărat proaspete, consumate în 24 de ore de la producție, alocare suplimentară pentru asigurarea de produse alternative pentru copiii cu intoleranțe la lactoză sau gluten, susținerea micilor producători locali, cu licitații pe loturi de mai mică extindere geografică și cu separare a tipurilor de produse/servicii achiziționate și posibilitatea de susținere a bugetelor prin decontarea în timp util

Din 2017 România este participantă în Programul pentru școli al Uniunii Europene, susținut din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat.

În anul școlar 2022-2023, programul are ca beneficiari un număr de 1.885.225 de preșcolari din grădinițele de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate cu program normal de 4 ore și elevi din învățământul primar și gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat, în scădere de la 1.903.851 de beneficiari în anul școlar 2021-2022, dintre care 2.648 sunt copii provenind din Ucraina.

În anul școlar 2022-2023 bugetul alocat implementării Programului pentru școli al României este de 562.850.883 lei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: lapte si corn program
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri