Jurnalul.ro Cultură Muzica Rapperul Akon va cumpăra 50% din acţiunile platformei 'Musik Bi'

Rapperul Akon va cumpăra 50% din acţiunile platformei 'Musik Bi'

Rapperul americano-senegalez Akon a anunţat sâmbătă, la Dakar, că vrea să cumpere 50% din acţiunile platformei muzicale "Musik Bi", în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şeful societăţii care deţine platforma, relatează AFP. 

La lansarea sa, în februarie 2016, în Senegal, de către grupul Solution Informatique Durable (Solid), principalul obiectiv al "Musik Bi" era de a permite fiecăruia, prin intermediul unui telefon mobil sau al unui computer, să descarce cu creditul de pe telefon titluri muzicale, pe care să le asculte chiar şi fără o conexiune la internet. 

Un alt obiectiv al platformei era de a lupta împotriva piratării şi pentru dezvoltarea socială şi economică a artiştilor. 

Platforma s-a lovit însă de dificultăţi, în special cea reprezentată de suma percepută de operatori din SMS-uri. 

"Câştigul perceput de operatori este o problemă care merge împotriva intereselor artiştilor şi a platformei în general. Continuăm să facem demersuri pentru ca această parte să fie mai rezonabilă", a spus, în cadrul conferinţei de presă, directorul general al Solid, Moustapha Diop, care ambiţia ca platforma să se dezvolte pe continent şi să devină "platforma de distribuţie muzicală a Africii". 

"Eu consider Musik Bi platforma viitorului, de o anvergură africană", a spus la rândul lui Akon, pe numele lui adevărat Alioune Badara Thiam, precizând că vrea să cumpere 50% din acţiuni pentru a deveni acţionar majoritar. El nu a dorit să dea amănunte privind suma tranzacţiei. 

"Cel mai important este să ştiţi că este o investiţie rentabilă", a mai spus el. Akon s-a alăturat platformei cu noul său titlu "Khalice", realizat în colaborare cu marele nume al muzicii senegaleze, Youssou Ndour, disponibil în exclusivitate pe "Musik Bi". 

În ceea ce priveşte veniturile, Moustapha Diop a spus că partea care îi revine artistului va fi de 60%, iar cea a "Musik Bi" de 40%. "Va fi poate mai mult, dar niciodată mai puţin, pentru că este o platformă făcută pentru artişti", a adăugat el. 

Şi alte obiective viitoare ale platformei au fost prezentate în cadrul conferinţei de presă, printre care lansarea unui festival Musik Bi şi a unui post de televiziune şi dezvoltarea streamingului.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri