Decizia CEDO în cazul „Rarinca împotriva României”- cerere nr. 10003/16 - a respins argumentele reclamantei privind neregulile grave din timpul proceselor în care a fost judecată pentru șantaj. Mariana Rarinca a fost anchetată de DNA pentru că a cerut Liviei Stanciu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, achitarea unei datorii făcute de soțul judecătoarei. Rarinca fusese achitată de Curtea de Apel București, prin decizie definitivă, dar sentința a fost casată de ÎCCJ, care a admis o cale extraordinară de atac promovată de DNA. Mariana Rarinca a rămas în urma acestui recurs extraordinar cu o condamnare cu suspendare. Ea s-a adresat CEDO reclamând lipsa de imparțialitate a unor judecători, judecarea în lipsă la unele proceduri și judecarea repetată pentru aceeași faptă. Completul CEDO a respins aceste cereri de constatare a încălcării Convenției.
Completul a judecat cauza în 12 ianuarie 2021, decizia a fost publicată în 4 februarie.
Cei trei judecători CEDO sunt Gabriele Kucsko-Stadlmayer (președinte), reprezentând Austria, Carlo Ranzoni (Liechtenstein), Pere Pastor Vilanova (Andorra).
Mariana Rarinca a fost reprezentată de avocatul L. Popescu.
Se încheie aici toată povestea care a tulburat ani de zile apele justiției și politicii românești și nu numai? Cazul Rarinca rămâne un „caz școală” pentru cei care adâncesc studiul contorsiunilor statului de drept din cea mai complicată perioadă a sistemului juridic, virusat de imixtiunea serviciilor de informații și protocoale secrete. Hotărârea CEDO, devenită publică, desigur, va fi comentată de specialiștii în Drept. Decizia era previzibilă, o admitere a plângerii Marianei Rarinca ar fi stârnit o furtună la nivel european, lovind în scaunul Codruței Kovesi, abia instalată la conducerea Parchetului European, după o numire scoasă cu forcepsul. Să luăm în calcul, în acest context, legăturile firești profesionale și afinitățile dintre Gabriele Kucsko-Stadlmayer, șefa completului CEDO din cauza „Rarinca”, și Ulrike Haberl-Schwarz, judecătoare din Austria care a condus comisia de selecție a procurorului șef european. Așa stând lucrurile, ele au o matcă de coerență și continuitate de idei și interese. Amin!