Proaspăt ieşit la pensie, Harry Bosch nu se gândeşte decât la recondiţionarea motocicletei sale Harley-Davidson. Asta doar până în clipa în care fratele său vitreg, celebrul “avocat din limuzină” Mickey Haller, îi cere ajutorul într-un caz teribil de complicat. Clientul său, Da’Quan Foster, fost membru al unei bande de cartier, este acuzat că a ucis cu bestialitate o femeie. Sarcina celor doi fraţi este să îl scape pe Foster de închisoare, deşi toate probele, inclusiv cele biologice, îl incriminează. Michael Connelly este unul dintre cei mai citiţi, dar şi mai premiaţi autori de thrillere din lume. Cărţile lui de succes au în centru două personaje bine conturate, respectiv pe poliţistul Hieronymus “Harry” Bosch şi pe avocatul Mickey Haller.
Cum particpi
Ne place să ne răsplătim cititorii pasionați de literatură, astfel că le oferim posibilitatea de a câştiga cărți de calitate, în ediţii de lux, oferite de Editura RAO. Săptămâna aceasta punem la bătaie volumul “Jocul de domino”. Ca să participi la tragerea la sorţi, trimite răspunsul corect la întrebarea “Ce relaţie de rudenie este între cele două personaje principale ale cărţii?”, pe adresa de e-mail concurs@jurnalul.ro. Câştigătorul de săptămâna trecută este Romulus-Dan Preda.