Jurnalul.ro Cultură Carte Răspunde corect şi câştigă cartea "Tunelul cu porumbei"

Răspunde corect şi câştigă cartea "Tunelul cu porumbei"

Autobiografia celebrului scriitor și fost ofițer MI6, John le Carré, bestseller în Marea Britanie, a ajuns și pe rafturile librăriilor din România. John le Carré, pe numele său adevărat David John Moore Cornwell, autorul romanelor de mare succes Spionul care a ieșit din joc, Cârtița, Un spion desăvârșit, Micuța toboșăreasă și a multor altora este acum personajul principal al propriei cărți. „Ca ofițer sub acoperire, am fost și diplomat în cadrul Ambasadei engleze din Bonn. Eram un mister pentru colegii mei și, în majoritatea timpului, și pentru mine, spune agentul. "Acestea sunt povești adevărate relatate din amintire - iar voi aveți dreptul să întrebați ce este adevăr și ce este o falsă amintire pentru un scriitor de ficțiune aflat, cum am spune în mod delicat, la apusul vieții sale. Pentru un avocat, adevărul este reprezentat de faptele neîmpodobite. Dacă asemenea fapte pot fi vreodată descoperite este altă problemă. Pentru scriitorul de ficțiune, faptele sunt materialul brut, nu stăpânul, ci instrumentul său, iar meseria lui este să-l facă să cânte. Dacă există undeva, adevărul adevărat se află nu în fapte, ci în nuanțe.“, scrie John le Carré în deschiderea biografiei sale.

CUM PARTICIPI

Ne place să ne răsplătim cititorii pasionați de literatură, astfel că le oferim posibilitatea de a câştiga cărți de calitate, în ediţii de lux, oferite de Editura RAO. Săptămâna aceasta punem la bătaie volumul “Tunelul cu porumbei”. Ca să participi la tragerea la sorţi, trimite răspunsul corect la întrebarea “În ce serviciu secret a lucrat David John Moore Cornwell, alias John le Carré?”, pe adresa de e-mail concurs@jurnalul.ro. Câştigătorul de săptămâna trecută este Radu Ivănuş din Craiova.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri