Președintele României este în război. Așa zice el și o zice cu foc, în public, fără niciun semn că ar avea vreo îndoială și fără niciun semn că ar trebui să mă îndoiesc eu cumva că știe ce spune. Dimpotrivă, o spune răspicat și convins că el este în război.
Când șeful statului al cărui pașaport îl port spune că e în război cu cineva și știind destul de bine Constituția înseamnă că și eu, cetățeanul, sunt în război. Vreau, nu vreau, îmi place, nu-mi place, războaiele președintelui sunt și războaiele mele. Mă interesează, mă afectează, mă implică.
Știu, gardienii imaginii președintelui Iohannis vor spune că vorbele belicoase aparțin candidatului Iohannis. Doar că distincția asta formală pur și simplu nu contează decât pentru esteți și avocați. Când ești președinte în funcție, în afara campaniei sau nu, ești președintele României și luat în serios ca atare. Dacă am putea să facem distincția asta clară între candidat și președinte – o distincție ilogică altfel din moment ce un candidat, oricare e el, îmi spune cum o să facă dacă e ales – asta ar însemna că tot ce a făcut președintele României Klaus Iohannis de un an și ceva de când și-a anunțat la Sibiu candidatura sunt doar vorbe și acțiuni de campanie, nu?
Nici nu mă interesează cu cine este președintele în război. Nici nu contează. Eu nu-mi doresc războaie! Îmi doresc țara aia normală cu care și-a inventat un haștag. Iar o țară normală este o țară în care nu este în război. Cu nimeni! Eu nu-mi doresc niciun război. Nici cu vecinii, nici cu șoferii din trafic, nici cu PSD, nici cu USR. Îmi doresc o țară pe care să o traversez de la un capăt la altul pe autostrăzi, o țară în care să nu mai am senzația că plătesc taxe și impozite degeaba, o țară care-și respectă cetățenii, o țară cu înalți funcționari publici care nu se comportă precum niște vătafi, o țară în care cătușele apar doar la încheieturile celor violenți și la sentința finală, nu la simpla bănuială și la televizor. O țară în care să nu fie obligatoriu să fiu de acord cu cel care este la modă sau la putere. O țară normală, nu?
E în stare președintele să ne ofere cinci ani normali? Dacă așa începe, cu declararea de războaie cu partidele contracandidaților fără să facă măcar formal distincția între liderii politici și mulțimea de membri de partid, apoi nu știu ce fel #Românienormală ne așteaptă.
Normalul meu e diferit de normalul președintelui? Mi-e teamă de răspuns. Totuși, sper că nu!