Potrivit unei surse anonime prezente la acest briefing, Burns a indicat că Sinwar, 'arhitectul-cheie' al masacrului din 7 octombrie în comunităţile din sudul Israelului, nu şi-ar face probleme în legătură cu ''propria viaţă'', ci mai degrabă este pus în faţa problemei legate de responsabilitatea pentru amploarea suferinţelor în Fâşia Gaza.
Serviciile de informaţii americane consideră că Sinwar se ascunde în tunelurile de sub oraşul său natal, Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, şi că el este singurul decident în ceea ce priveşte acceptarea unui acord cu Israelul.
Presiunea sub care se află Sinwar de două săptămâni ar fi ceva fără precedent, între care apeluri din partea propriilor comandanţi de rang înalt care s-au săturat de lupte, a adăugat Burns, potrivit sursei.
La rândul său, Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) a făcut apel, sâmbătă seara, către Hamas, după lovitura vizând eliminarea unuia dintre comandanţii de rang înalţi ai grupării, Mohammed Deif, "să înceteze să mai furnizeze Israelului pretexte pentru distrugerea poporului palestinian", plasând pe umerii Hamas responsabilitatea pentru situaţia creată. În lovitura israeliană de sâmbătă au fost ucise cel puţin 90 de persoane, conform Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas.
Burns, care de luni de zile poartă negocieri intense în calitate de reprezentant al administraţiei Biden pentru a se ajunge la un acord cu privire la eliberarea ostaticilor deţinuţi în Gaza, a declarat că revine atât guvernului israelian, cât şi grupării Hamas să profite de acest moment-cheie, la peste 0 luni de la începutul războiului, pentru a se ajunge la o încetare a focului.
Directorul CIA a declarat că există o "posibilitate fragilă" de a realiza acest obiectiv şi că şansele unui acord de încetare a focului sunt mai mari decât au fost în ultimele luni. Cu toate acestea, Burns a insistat că "faza finală" a negocierilor este "întotdeauna o experienţă dificilă".
Responsabilii americani cred că Sinwar nu mai vrea să conducă Fâşia Gaza şi că Israelul şi Hamas ar fi semnat un plan de "guvernanţă interimară", care ar urma să înceapă în a doua fază de transpunere în practică a prezumitivului acord de încetare a focului. Mai mult, în termenii respectivei înţelegeri, nici Israelul şi nici Hamas nu ar mai controla Fâşia Gaza, potrivit unui oficial american citat de CNN.
Totodată, potrivit oficialilor americani, Qatarul ar fi dat clar de înţeles că îi va expulza pe liderii politici ai Hamas de la baza lor pe care o folosesc de mult timp aici dacă gruparea islamistă nu semnează acest plan.
La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu se confruntă cu o presiune imensă pe plan intern pentru încheierea unui acord care să-i aducă acasă pe ostaticii rămaşi în Gaza. Mii de manifestanţi israelieni ies periodic pe străzile din Tel Aviv pentru a cere guvernului să se concentreze mai degrabă pe aducerea ostaticilor acasă decât pe campania militară, notează i24News.
Agerpres