ONU avertiza încă de anul trecut că pandemia a dus la anularea deceniilor de progrese în lupta împotriva sărăciei, iar Banca Mondială anunța că se așteaptă ca celor 1,3 miliarde de oameni care trăiau deja într-o sărăcie persistentă să li se alăture alți 143-163 de milioane. Războiul izbucnit în februarie riscă să agraveze și mai mult situația. Principala victimă e desigur Ucraina însăși. Potrivit unui raport din 16 martie al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, dacă războiul nu va înceta, aproape 30% din populația de 44 de milioane de locuitori ai Ucrainei ar putea ajunge sub pragul sărăciei, iar alte 62 de procente ar putea sărăci în decurs de un singur an.
Însă efectele nefaste ale războiului sunt departe de a se răsfrânge doar asupra Ucrainei. În 5 aprilie, secretarul general al ONU a precizat că ele se resimt deja în 74 de ţări în curs de dezvoltare şi afectează 1,2 miliarde de oameni. Unul dintre motive ține de sancțiunile impuse de comunitatea internațională Federației Ruse, dar care afectează puternic și economia globală. Un alt motiv are de-a face cu faptul că multe țări depind aproape în întregime de importurile de cereale din Ucraina și Rusia, care ar putea fi acum perturbate din cauza războiului. Și iată cum se face că, în ultima perioadă, liderii lumii vorbesc tot mai insistent despre o penurie alimentară iminentă.
Chiar și Franța introduce „vouchere alimentare”
Potrivit Reuters, aproximativ 346 de milioane de oameni din Africa se confruntă încă de pe acum cu o insecuritate alimentară severă. Anul trecut, această cifră se ridica la 286 de milioane, fiind așadar cu 60 de milioane mai mică. Cauzele creșterii sunt multiple. O parte a Africii s-a confruntat cu cea mai severă secetă din 1981 încoace, iar alte regiuni sunt afectate din cauza conflictelor militare. Pentru a-și procura necesarul de cereale, multe dintre statele aflate în dificultate ar apela în mod normal la Ucraina și Rusia, de unde importă în mod obișnuit chiar și peste 50% din cantitatea care le trebuie. Dar din cauza războiului din Ucraina, prețul cerealelor a explodat. Reuters nota, de pildă, în aprilie că grâul a ajuns să se vândă și la prețuri cu 70% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Problema prețurilor a devenit, la drept vorbind, atât de gravă, încât a început să sperie lumea întreagă. În prima jumătate a lunii martie, secretarul general al ONU atenționa că „indicele global al preţurilor la produsele alimentare FAO este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată” și că „trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei şi prăbuşirea sistemului alimentar mondial”. În 22 martie, președintele Franței, Emmanuel Macron, declara, la rândul lui, că Hexagonul „se va confrunta cu o criză alimentară mondială” și că intenționează să introducă vouchere alimentare, „pentru a ajuta gospodăriile cele mai modeste și clasele de mijloc să facă față acestor supracosturi”. Două zile mai târziu, a venit și rândul președintelui SUA, Joe Biden, să vorbească despre o penurie alimentară, el spunând răspicat că aceasta „va deveni o realitate”, chiar dacă nu îi va lovi în mod direct și pe locuitorii Statelor Unite.
Care este situația României
În aceeași zi în care Biden vorbea despre penuria alimentară care amenință mapamondul, președintele Klaus Iohannis dădea asigurări că România nu se va confrunta cu această problemă, întrucât are o situație agricolă bună. El a recunoscut însă că prețurile produselor alimentare ar putea crește. Cu alte cuvinte, vom avea mâncare, dar nu toată lumea își va permite să o cumpere. Mai ales dacă ținem seama de procentul săracilor din România.
În octombrie 2021, Eurostat a dat publicității statisticile valabile pentru 2020 vizând riscul de sărăcie pe cuprinsul Uniunii Europene. Conform acestora, acum doi ani trăiau în UE 96,5 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie, ceea ce reprezintă 21,9% din populaţia Uniunii. În România însă, procentul celor amenințați de sărăcie se ridica la 35,8%, ceea ce ne plasa practic în coada UE.
Între timp, efectele economice ale pandemiei, cuplate cu explozia prețului la energie și inflația galopantă le-au făcut românilor viața și mai dificilă decât era ea în urmă cu doi ani. E drept că, pe 30 martie, Guvernul a aprobat „Strategia Naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027”. Dar e la fel de drept că ambițiile acestei strategii par modeste în raport cu gravitatea situației, autoritățile propunându-și ca, până în 2027, numărul de persoane expuse riscului de sărăcie „să fie redus cu cel puțin 7% față de anul 2020”. Practic, chiar dacă această țintă ar fi cu adevărat atinsă, România tot s-ar plasa peste cinci ani cu mult peste media UE în privința ponderii celor săraci.
În plus, este puțin probabil ca strategia guvernanților să fi luat în calcul efectele economice ale războiului din Ucraina. Efecte care au îngrozit organizații economice precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană de Investiţii și Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Într-un comunicat transmis în martie, acestea au avertizat că „întreaga economie mondială va resimţi efectele crizei printr-o creştere mai lentă, perturbarea schimburilor comerciale, o inflaţie accelerată, afectându-i în special pe cei mai săraci şi mai vulnerabili”. Încă și mai relevant pentru România e că organizațiile semnatare au atenționat că „ţările vecine Ucrainei vor suferi perturbări ale propriilor schimburi comerciale, ale lanţurilor de aprovizionare şi remitenţelor, precum şi valuri de refugiaţi”.
Modelele americane de luptă cu sărăcia
Ce vor face concret comunitatea internațională și România pentru a combate în următorii ani sărăcia, e greu de știut. Mai ales într-un context atât de volatil cum este cel actual. O sursă de inspirație în privința căilor de urmat ne-o oferă însă istoria. Statele Unite, de pildă, au desfășurat în repetate rânduri campanii de succes împotriva sărăciei. Una dintre ele, „New Deal”, a constat într-o serie de programe adoptate în vremea președintelui Franklin D. Roosevelt ca răspuns la criză economică declanșată în 1929. „New Deal” s-a concentrat pe trei aspecte: asistența acordată șomerilor și săracilor, revenirea economiei la nivelul normal (de pildă prin investiții masive în industrie și inițierea unor lucrări publice de anvergură) și reformarea sistemului financiar.
În 1964 a venit rândul președintelui Lyndon B. Johnson să declanșeze „războiul necondiționat împotriva sărăciei”. El a privit faptul că 19% dintre americani erau la acea vreme săraci drept o rușine națională, care merita un răspuns național. Printre măsurile luate s-au numărat alocarea de fonduri pentru formarea profesională și un program de educație timpurie pentru copiii familiilor sărace. Deși campania nu a fost lipsită de controverse, ea a dat rezultate, rata sărăciei scăzând, în decurs de nouă ani, la 11,1%.
O poveste de succes a fost și Planul Marshall, prin care SUA au ajutat la relansarea economiei Europei occidentale după cel de-Al Doilea Război Mondial. Chiar dacă planul nu viza în mod special eradicarea sărăciei, aceasta s-a redus drastic în statele care au beneficiat de ajutorul american. Planul Marshall a avut, de altfel, un asemenea succes, încât comisarul european pentru buget a declarat, la începutul lui aprilie, că un model actualizat al acestuia ar trebui aplicat în viitor pentru a ajuta Ucraina să-și revină mai rapid în urma războiului.
74 de ţări în curs de dezvoltare sunt afectate de războiul din Ucraina
346 de milioane de africani se confruntă deja cu o insecuritate alimentară severă
35,8% - la atât se ridica în 2020 procentul românilor amenințați de sărăcie
Material realizat în colaborare cu Revista Capital