Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Recalcularea greșită a pensiei. Ministrul Muncii: "Asta este prima rugăminte şi invitație pentru toţi pensionarii din România"

Recalcularea greșită a pensiei. Ministrul Muncii: "Asta este prima rugăminte şi invitație pentru toţi pensionarii din România"

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat ce pot face pensionarii cărora le-au fost calculate greșit veniturile sau au nelămuriri.

„Pensionarul este cel care are posibilitatea să meargă la Casa de Pensii care a emis decizia. Asta este şi prima rugăminte şi invitație pentru toţi pensionarii din România: dacă simt nevoia de lămuriri suplimentare de la colegii noştri de la casele teritoriale de pensii să meargă către aceştia pentru a verifica deciziile de recalculare.

Noi plecăm de la ideea că şi-au făcut foarte bine treaba colegii noștri de la casele teritoriale de pensii, dar există posibilitatea ca din cauza unei introduceri greşite a datelor în procesul de evaluarea dosarelor de pensie sau din alte erori să avem şi situaţii în care pensionarii sunt în situaţia de a constata faţă de deciziile de pensionare pe care le aveau că în opinia dânșilor sunt diferenţe.

Citiți și Probleme la recalculare: Pensionarii nemulțumiți de decizii merg în instanță. Casele de Pensii se așteaptă la valuri de contestații

Şi atunci îi rog să meargă la casele teritoriale de pensii pentru a face verificările necesare pentru a se lămuri cu colegii noştri", a spus ministrul Muncii care a recunoscut că au fost şi astfel de situaţii, dar se dorește să fie cazuri cât mai izolate.

Decizia de revizuire a recalculării pensiei

„Noi ne dorim ca pensionarii să facă cât mai puține drumuri la Casele de Pensii. Vor fi acolo colegi de la evaluare care sunt în măsura să le ofere detalii. Ei vor verifica în aplicația informatică datele din dosarul pensionarilor, iar în cazul în cazul vor simţi nevoia şi de alte verificări vor aduce dosarul pensionarului din arhivă.

După ce este făcută acestă procedură art 94 din lege prevede că şi noi din oficiu să venim cu decizie de revizuire, dar şi la solicitarea pensionarului. Prin urmare pensionarul poate solicita revizuirea deciziei de recalculare. Dar opinia mea este că deciziile de recalculare sunt în mare măsură emise corect", a mai spus ministrul Muncii.

Cum de calculează pensia

„Pensionarii trebuie să caute în ultima decizia de pensionare pentru că au fost pensionari care au mai lucrat între timp care au mai obținut decizii în instanţă, iar în acest proces avem mai multe decizii la un pensionar. Pensionarul trebuie să se uite la ultima dintre acestea. Fiecare pensionar are posibilitatea să le verifice cronologic. Merge în decizia de pensionare la punctajul pe care l-a avut care se găsește la litera g aliniatul 1, iar acolo să vadă punctajul.

Citiți și O nouă zi caniculară în toată ţara! Maxime termice de 38 de grade Celsius

Acel punctaj se menține în decizia de recalculare la care se adaugă punctele de stabilitatea, care de asemenea pot fi cu ușurință calculate, ţinând cont că la stagiile mai lungi de 25 de ani avem 0.50 puncte, pentru stagiile între 30-35 de ani avem 0.75 de puncte şi pentru stagiile de peste 35 de ani avem un punt. Deci pensionarul poate face o primă verificare a deciziei de recalculare. Este foarte uşor", a precizat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, la Antena 3 CNN

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri