Derulată cu o viteză care a luat prin surprindere până și marile puteri ale planetei, ofensiva-fulger a rebelilor islamiști s-a bazat pe echipament militar performant și pe o strategie de comunicare centralizată. Rapiditatea acesteia sugerează o acțiune sofisticată, care a avut în spate o forță regională, dacă nu cumva chiar una de talie globală.
Voit sau nu, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a oferit cel mai puternic indiciu de până acum în privința „creierului” care a coordonat întreaga operațiune, soldată cu răsturnarea spectaculoasă a regimului Assad.
Cu numai două zile înainte ca rebelii să ocupe Damascul, Erdogan ura succes ofensivei insurgenților islamiști, după ce declarase că a încercat, fără succes, să negocieze viitorul Siriei cu Bashar al-Assad.
Mesajul președintelui turc nu a fost unul subtil, însă nici nu era nevoie să fie, într-un moment de schimbare majoră, pe care Erdogan l-a așteptat probabil de multă vreme.
Noul erou al sirienilor. Și al turcilor
Erdogan este considerat acum un erou, atât de către miile de rebeli sirieni care au reușit să decapiteze dinastia Assad cu ajutorul Turciei, cât și de către mulți dintre milioanele de refugiați care au primit adăpost în Turcia de la izbucnirea războiului civil din Siria, în 2011.
„Turcia este țara-cheie!”, titrau, de altfel, la începutul acestei săptămâni, principalele ziare turcești, salutând rolul determinant al conducerii de la Ankara în ultimele evoluții ale situației din Siria.
Membru al NATO și aliat important al SUA, Turcia lui Erdogan, care a dus o politică externă tot mai independentă în ultimii ani, a reușit să profite de schimbarea ordinii globale pentru a-și extinde influența.
Turcia a contribuit la schimbarea cursului evenimentelor din Libia, iar Erdogan se numără printre cei ce doresc să medieze pacea dintre Rusia și Ucraina, după ce a conceput un acord care să permită exporturile de cereale prin Marea Neagră. Concomitent, același lider turc s-a numărat printre puținele voci care au ținut piept Israelului și au sprijinit cauza palestiniană.
La toate aceste conflicte extrem de complexe se adaugă acum Siria, acolo unde Erdogan tocmai a devenit un mediator imposibil de ignorat pe plan internațional, chiar în momentul în care președintele ales al SUA, Donald Trump, se pregătește să-și preia noul mandat, luna viitoare.
Odată cu prăbușirea regimului Assad, Turcia pare să fi devenit cel mai influent actor străin din Siria. Chiar dacă rolul exact al conducerii de la Ankara în surprinzătoarea debarcare a lui Assad rămâne un subiect de speculație, este greu de crezut că ofensiva rebelilor ar fi putut avea loc fără acordul și sprijinul Turciei.
Problema kurdă și relația cu SUA
Rămâne însă de văzut dacă Erdogan își poate transforma noua influență în îndeplinirea unor obiective politice de lungă durată și, mai ales, dacă administrația Trump îl va ajuta sau îl va împiedica să realizeze acest lucru.
Turcia a îndemnat deja forțele de opoziție siriene, disparate, să acționeze pentru reunificarea Siriei, în timp ce rebelii, susținuți de Ankara, nu au stat pe gânduri și au alungat forțele kurde din două orașe aflate în nordul țării, la vest de râul Eufrat.
Această ultimă mișcare se aliniază perfect cu obiectivul Turciei, cel de a crea o zonă tampon în interiorul Siriei, de-a lungul frontierei comune, de peste 900 de kilometri.
Acest lucru riscă să intre însă în conflict cu poziția administrației de la Washington. Forțele kurde, aliate cu SUA, au jucat un rol esențial în înfrângerea organizației „Stat Islamic” (ISIS) în Siria. Guvernul turc consideră însă aceste forțe drept „teroriste” și le cataloghează ca pe o amenințare la adresa unității sale, deoarece sunt afiliate grupării kurde separatiste PKK, care duce un război pentru autonomie în sud-estul Turciei.
Senatorul republican Lindsey Graham a amenințat deja Turcia cu sancțiuni, dacă îi va lua la țintă pe luptătorii kurzi.
„Turcii merită să aibă o zonă tampon, demilitarizată, între nord-estul Siriei și Turcia pentru a-și proteja interesele”, a declarat el, într-o postare pe platforma X. „Cu toate acestea, dacă Turcia întreprinde acțiuni militare împotriva forțelor kurde din Siria, atunci va pune în pericol, în mod dramatic, interesele Americii!”, a adăugat el.
Un motiv major de dispută între Ankara și Washington este înarmarea și instruirea acestor forțe de către SUA. În încercarea de a rezolva problema, Turcia a propus ca armata sa, a doua în NATO ca mărime după SUA, să preia lupta împotriva ISIS în Siria, dacă americanii își retrag trupele și încetează sprijinul militar acordat kurzilor.
De asemenea, Turcia este gata să preia responsabilitatea pentru zecile de mii de jihadiști din ISIS și rudele acestora, reținuți de forțele kurde.
Deși nu există încă un răspuns oficial din partea Washingtonului, oferta l-ar putea tenta pe Trump, care a propus retragerea trupelor americane din Siria, încă din timpul primului său mandat.
Planul a stârnit un val de proteste la vremea respectivă, din cauza abandonării efective a aliaților kurzi ai Americii, și a fost ulterior retras. Conform Pentagonului, aproximativ 900 de soldați americani au rămas pe teritoriul sirian.
Modul în care Trump va gestiona prezența PKK în Siria s-ar putea dovedi decisiv pentru evoluția relațiilor administrației sale cu Ankara, susțineau, de altfel, recent, oficiali turci, familiarizați cu strategia lui Erdogan.
Viziunea liderului de la Ankara
Din perspectiva turcă, Libia oferă un precedent. Acolo, o intervenție turcă, aprobată de SUA, s-a dovedit decisivă, într-un război prin procură extrem de complicat.
În urma acestei intervenții, forțele generalului Khalifa Haftar, sprijinite de Rusia, au fost înfrânte, iar guvernul susținut de Organizația Națiunilor Unite a fost salvat.
În ceea ce privește Siria, în mod paradoxal, Erdogan și Assad au fost cândva apropiați, petrecând împreună vacanțe de familie, înainte de izbucnirea războiului în 2011.
Prăbușirea regimului lui Assad a venit, de altfel, după o încercare eșuată de normalizare a relațiilor în acest an, într-un moment în care susținătorii militari ai liderului sirian, Iranul și Rusia, erau angrenați în alte conflicte.
După succesul din Siria, planul lui Erdogan în privința creării unei zone aflate sub influență turcă, fără jihadiști și grupări kurde, capătă contur. Îndeplinirea viziunii sale ar implica și cea mai mare intervenție străină de după Imperiul Otoman.
Pentru a realiza acest lucru, Turcia trebuie să stabilizeze și să reconstruiască părți ale Siriei, în special principalul oraș din nord, Alep, în speranța de a trimite înapoi trei milioane de sirieni, cea mai mare populație de refugiați existentă în prezent pe planetă.
Disponibilitatea Turciei față de refugiați a început să se diminueze, pe fondul unui declin economic care face ca numărul și așa extrem de mic de locuri de muncă să fie mult mai greu de accesat.
Turcia a colaborat cu Moscova pentru a evita riscul unui atac al guvernului sirian asupra bastionului rebel Idlib, care ar fi putut declanșa o nouă criză a refugiaților.
Ankara, care controlează o rută majoră de migrație către Vest, apelează acum la aliații occidentali, în special la cei din Europa, în vederea finanțării reconstrucției Siriei, pentru a putea începe operațiunea de repatriere a refugiaților.
Avantaj economic
Pentru Turcia, există, de asemenea, un potențial avantaj economic. Dacă va avea succes, planul s-ar putea transforma într-un imbold pentru antreprenorii turci.
Potrivit mass-media locale, companiile de ciment turcești au gânduri mari, ținând cont de perspectiva că acestea ar putea juca un rol-cheie în eforturile de reconstrucție.
Într-un alt sector de activitate, companii de aparatură electrocasnică iau în calcul să stabilească acorduri de distribuție și contracte de vânzare pentru a satisface nevoile populației siriene.
Reconstrucția Siriei ar putea oferi oportunități semnificative pentru firmele turcești de infrastructură, valorificând expertiza lor în domeniul reconstrucției.
În timp ce sectoare precum cel al cimentului ar putea obține beneficii imediate, un potențial la fel de important constă în stimularea legăturilor comerciale, în special dacă redresarea comerțului Siriei cu Turcia crește suficient de mult pentru a corespunde și cererii irakiene de bunuri turcești, susțin analiștii economici din regiune.
„Ne așteptăm ca actorii internaționali să ajungă la poporul sirian și să sprijine formarea unui guvern incluziv”, a declarat ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, la începutul săptămânii.
„Turcia își continuă contactele cu toate părțile implicate, pentru o Sirie în care diferite grupuri etnice și religioase să trăiască împreună! Turcia va continua să acționeze pentru a asigura întoarcerea în siguranță și voluntară a sirienilor și pentru reconstrucția țării”, a mai spus Fidan.
Deși Erdogan a încercat să repare legăturile tensionate cu statele importante din lumea arabă, de la Egipt și Arabia Saudită, la Emiratele Arabe Unite, el trebuie să obțină aprobarea tacită a acestora pentru a permite Ankarei să se impună ca principala putere externă în Siria.
Acest lucru ar putea întâmpina însă rezistență. Diferitele loialități și fragmentări ale grupurilor rebele ar putea oferi acestor țări arabe o serie de oportunități pentru împiedicarea a ceea ce ele consideră a fi „alianțe prin procură” ale Turciei.
Statele arabe s-au opus istoric mișcărilor islamiste din interiorul granițelor lor și ar putea căuta acum o alternativă la dominația turcă.