Jurnalul.ro Ştiri Externe Referendum pro-UE la Chișinău. „Miza este dacă vom trăi într-un stat-cazarmă sau într-o comunitate prosperă”

Referendum pro-UE la Chișinău. „Miza este dacă vom trăi într-un stat-cazarmă sau într-o comunitate prosperă”

de Redacția Jurnalul    |   

Chișinăul, capitala Republicii Moldova, se pregătește de referendumul pro-UE. Totodată, oligarhii fugari vor să readucă țara sub influența Rusiei.

Duminică, 20 octombrie, cetățenii moldoveni vor vota în primul tur al alegerilor prezidențiale și la referendumul pentru modificarea Constituției.

Pentru funcția de președinte s-au înscris 11 candidați. Președinta Maia Sandu este favorită în sondaje pentru un al doilea mandat. Dar pentru pro-europenii moldoveni, miza importantă este referendumul. 

Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Buletinul de vot conține proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova care prevede că aderarea la UE este un obiectiv strategic.

„E timpul ca și Republica Moldova să facă parte din Uniunea Europeană alături de România, să trăim împreună într-o lume liberă, prosperă și cu un viitor unde statele sunt respectate. Nu pentru că sunt mari și au arme nucleare, ci pentru că sunt pașnice, prospere și democratice”, a spus ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, la Antena 3 CNN.

Provocările pentru autoritățile de la Chișinău rămân bani direcționați de la Moscova. Cel puţin 100 de milioane de euro au fost trimiși în Moldova din Rusia pentru a influența alegerile şi referendumul pro-UE din 20 octombrie.

În ultima luna au ieșit la lumină rețele infracționale coordonate de oligarhul fugar Ilan Șor, care racolează persoane pentru participarea la scrutinul electoral contra unor sume de bani, urmând ca aceste persoane să fie anunţate în ajunul alegerilor prin intermediul unor grupuri de pe aplicaţia Telegram, pentru ce candidat să voteze şi să de vot negativ la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE. Peste 130.000 de moldoveni ar fi primit 15 milioane de dolari.

Cum funcționează rețeaua Șor

O anchetă jurnalistică a arătat recent cum funcționează rețeaua Șor. Cu ajutorul unei camere ascunse, jurnaliştii au reuşit să afle cum sunt gestionați banii și cum sunt recrutați și atrași oamenii care colaborează cu Șor. Scopul este de a sabota cursul european al țării şi de a compromite referendumul din 20 octombrie pentru a promova un candidat susținut de Șor, care va fi anunțat cu o zi înainte de alegeri, spun jurnaliştii de la Ziarul de Gardă.

„Rusia a pierdut toate pârghiile de influență asupra Republicii Moldova, a încercat șantajul economic, șantajul energetic, șantajul politic, și n-a reușit. I-a rămas doar șantajul violenței și recurge la propagandă intensivă în raport cu Republica Moldova”, explică ambasadorul Victor Chirilă.

Anul trecut, Şor a fost condamnat în contumacie la 15 ani de închisoare în legătură cu rolul său în dispariţia a 1 miliard de dolari din sistemul bancar al Moldovei. El a fugit în Israel şi apoi la Moscova, unde a înfiinţat o mişcare politică menită să destabilizeze actualul guvern de la Chişinău. Dincolo de coruperea directă a alegătorilor cu bani, Șor are o vastă rețea de propagandă și răspândire a informațiilor flase pe diverse rețele sociale, în special Telegram, o rețea răspândintă în Moldova mai ales în rândul vorbitorilor de limbă rusă.

„În fiecare zi avem știri false care atacă instituțiile statului pentru a inocula nesiguranță în rândul societății noastre. Atâta timp cât nu vom spune NU hotărât Federației Ruse, aceste presiuni nu vor înceta”, este de părere Victor Chirilă, care spune că cetățenii Republici Moldova nu ar trebui să se lase „prinși de provocările” de la Moscova.

„Există anumite partide politice, mișcări politice, anumiți politicieni din Găgăuzia de de exemplu, care încearcă să folosească instrumentele și instituțiile statului pentru a destabiliza în situația din interior. Nu le vom permite asta”, spune ambasadorul.

Luni, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, considerată marioneta fugarului Ilan Șor, dar și organizația „Evrazia”, fondatoarea și directoarea ei, Nelli Parutenco, au fost incluși pe lsta sancțiunilor UE pentru încercări de a destabiliza Republica Moldova.

La alegerile de duminică, Ilan Șor nu și-a anunțat susținerea pentru niciun candidat, însă unii analiști politici de la Chișinău consideră că Victoria Furtună, o fostă procuroare, candidat independent, însă fără prea mari șanse, ar fi preferata lui Șor. Aceasta și-a anunțat candidatura chiar de la Tiraspol, din regiunea separatistă Transnistria. 

Pentru moment, oficialii din Moldova cred că Moscova îşi concentrează eforturile pe influenţarea referendumului UE, mai degrabă decât pe alegerile prezidenţiale, unde Sandu rămâne de departe cel mai popular politician.

Provocări economice

Pentru guvernul de la Chișinău provocarea economică este la fel de mare. Finanțele țării au reușit să fie stabilizate, inflația s-a redus de la 30% la 5%, însă crizele succesive prin care a trecut țara, războiul de la graniță și provocările din regiunea separatistă Transnistria atârnă greu. În rândul moldovenilor și corupția rămâne o porblemă aparent nerezolvată, mulți dând exemplul miliardului furat, unde după 9 ani banii nu au fost recuperați, iar vinovații nu sunt în închisoare.

Însă, pentru cetățenii din Republica Moldova, visul european este garanția unui viitor mai bun. Mulți dintre ei au și cetățenie română și văd zi de zi beneficiile aderării la Uniunea Europeană. 

„Republica Moldova trebuie să decidă de partea cărei lumi este și acest mesaj va fi unul hotărâtor pentru noi. Vom decide să ne rupem de trecutul dominat de șantaj, de șantajul din partea Federației Ruse, de frică, de umilință și să pășim spre un alt viitor pe care ni-l deschide Uniunea Europeană, un viitor pașnic, democratic, liber, independent și prosper. Miza este dacă vom trăi într-un stat-cazarmă, într-o comunitate dominată de dictatură sau vom trăi liber în cea mai prosperă comunitate europeană de pe continentul eurasiatic. Ziua de 20 octombrie este decisivă. Vom transmite un mesaj puternic Uniunii Europene că ne dorim să facem parte din această comunitate, iar mesajul nostru va conta foarte mult atunci când se vor lua decizii”, spune ambasadorul Victor Chirilă, despre importanța votului de duminică.

Subiecte în articol: rerferendum ue chisinau
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri