x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod roșu de furtună în Capitală și Ilfov. A fost emis RO-Alert

Cod roșu de furtună în Capitală și Ilfov. A fost emis RO-Alert

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2026   •   16:28
Cod roșu de furtună în Capitală și Ilfov. A fost emis RO-Alert
Furtuni violente în județul Neamț

UPDATE Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare nowcasting Cod roșu de furtună, valabilă în municipiul București și în județul Ilfov, în intervalul orar 16:13 - 17.00. Potrivit meteorologilor, sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert.     

În municipiul Bucureşti se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale 70...80 km/h), grindină de mici și medii dimensiuni (2...3 cm).

Avertizarea este valabilă în intervalul orar 16:13 - 17:00.

În județul Ilfov, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale 70...80 km/h), grindină de medii dimensiunii (2...3 cm).

Știre inițială: Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse torenţiale şi descărcări electrice, valabile în ora următoare în localităţi din judeţele Maramureş, Satu Mare, Prahova, Buzău, Gorj, Mehedinţi, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Instabilitate extremă: Frecvente descărcări electrice, căderi de grindină de dimensiuni medii (2-3 cm) și intensificări violente ale vântului cu aspect de vijelie (rafale de 70-80 km/h)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹


Potrivit sursei citate, până la ora 17:00, în Municipiul Bucureşti, în judeţul Ilfov, în judeţul Prahova (localităţile: Băicoi, Vălenii de Munte, Boldeşti-Scăeni, Bucov, Plopeni, Vărbilău, Scorţeni, Gura Vitioarei, Drajna, Păuleşti, Lipăneşti, Podenii Noi, Măgurele, Vâlcăneşti, Teişani, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Bălţeşti, Gornet, Şoimari, Predeal-Sărari, Păcureţi, Plopu, Cărbuneşti, Surani, Ariceştii Zeletin), în judeţul Buzău (localităţile: Nehoiu, Pătârlagele, Pârscov, Lopătari, Cislău, Gura Teghii, Calvini, Chiojdu, Vipereşti, Pănătău, Mânzăleşti, Cătina, Cozieni, Brăeşti, Colţi, Bozioru, Odăile, Căneşti, Chiliile), în judeţul Gorj (localităţile: Motru, Rovinari, Turceni, Bâlteni, Mătăsari, Plopşoru, Fărcăşeşti, Negomir, Slivileşti, Borăscu, Urdari, Văgiuleşti, Bolboşi, Drăgoteşti, Cătunele, Câlnic, Glogova, Samarineşti, Ciuperceni), în judeţul Mehedinţi (localităţile: Corcova, Bala, Şişeşti, Broşteni, Floreşti, Căzăneşti, Ilovăţ, Şovarna), în judeţul Satu Mare (localitatea Bârsău), precum şi în judeţul Maramureş (localităţile: Baia Mare, Baia Sprie, Şomcuta Mare, Ulmeni, Tăuţii-Măgherăuş, Mireşu Mare, Satulung, Recea, Dumbrăviţa, Cicârlău, Fărcaşa, Remetea Chioarului, Groşi, Ardusat, Săcălăşeni, Băiţa de Sub Codru, Coltău, Asuaju de Sus, Gârdani, Sălsig, Ariniş), se vor semnala averse torenţiale care vor acumula 25-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale 70-80 km/h), grindină de mici şi medii dimensiuni (2-3 cm).

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum şase ore. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod portocaliu ploi torentiale bucuresti