Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Norvegiei, Harald al V-lea, s-a îmbolnăvit în Malaezia. I-a fost montat un stimulator cardiac temporar pentru a călători spre casă

Regele Norvegiei, Harald al V-lea, s-a îmbolnăvit în Malaezia. I-a fost montat un stimulator cardiac temporar pentru a călători spre casă

de Redacția Jurnalul    |   

Regelui Harald al V-lea al Norvegiei i s-a implantat un stimulator cardiac temporar la un spital din Malaezia, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în vacanță în această țară, a anunțat Casa Regală.

„Stimulatorul cardiac a fost implantat din cauza unui ritm cardiac scăzut. (...) Procedura a fost un succes", potrivit anunțului făcut de Casa regală, conform căruia regele se simte bine, dar are nevoie în continuare de odihnă.

Procedura ar trebui să facă mai sigură călătoria spre casă, se precizează în anunțul citat de The Guardian.

Monarhul în vârstă de 87 de ani se afla într-o vacanță privată în Malaezia și a suferit o infecție la începutul acestei săptămâni.

Harald al V-lea este cel mai în vârstă monarh în viață din Europa. El a avut o serie de afecțiuni și boli în ultimii ani, inclusiv probleme cardiace și respiratorii.

În ianuarie, palatul a anunțat că se află în concediu medical până în 2 februarie din cauza unei infecții respiratorii, la câteva zile după ce a respins speculațiile potrivit cărora ar putea abdica, urmând exemplul fostei regine a Danemarcei, Margrethe a II-a.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri