Jurnalul.ro Ştiri Locale Reguli noi pentru transportul în comun. Cum circulăm cu trenul și cu autobuzul după 15 mai

Reguli noi pentru transportul în comun. Cum circulăm cu trenul și cu autobuzul după 15 mai

de Monica Cosac    |   

Accesul în mijloacele de transport în comun va fi condiționat de purtarea obligatorie a unei măști de protecție, iar numărul pasagerilor va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport, potrivit Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), care a anunțat măsurile de relaxare propuse după data de 15 mai. Fie că merg cu autobuzul, tramvaiul sau trenul, călătorii vor putea sta la cel puțin un metru unul de altul și doar în locurile marcate cu semne de culoare verde. Totodată, este interzisă introducerea vagoanele de tip restaurant în componența trenurilor.

 

Atât pentru călători, cât şi pentru angajaţii regiilor de transport public, începând de la jumătatea lunii mai vor exista noi reguli de conduită şi igienă, care au fost stabilite și puse în dezbatere publică de INSP. Măsurile schimbă radical transportul în comun și vor deveni obligatorii pentru toată lumea, dacă proiectul va fi aprobat.

Iată noile obligații pentru călători și transportatori:

  • Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul.
  • Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și cu respectarea distanței de minimum un metru între călători.
  • Se va efectua triajul zilnic al angajaților (prin interviu și măsurarea temperaturii înainte de intrarea în tură) menținând distanțarea de 1 metru.
  • Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior) și se vor menține ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcțiune.
  • Curățenia și dezinfecția vehiculului sunt obligatorii înainte de intrarea în traseu, precum și ulterior, la fiecare 4 ore, sau la începutul și la finalul cursei pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore. Va fi evitată măturarea uscată și se vor utiliza doar metode de curățare umedă, pentru a reduce dispersarea virusului.
  • În timpul pauzelor și a repausului pe drum, șoferii au obligația de a păstra distanța socială, evitând contactele cu alte persoane.
  • La îmbarcare/debarcare, cât și pe timpul deplasării, pasagerii vor respecta o distanță de minim un metru unul de celălalt.
  • Se vor marca printr-un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minimum un metru între pasageri.
  • Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul se va realiza doar pe ușa din față, iar coborârea, pe cealaltă ușă/celelalte uși.
  • Pentru microbuze, este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor de mai sus.
  • În cazul trenurilor, pe lângă marcarea locurilor permise pentru pasageri și păstrarea distanței de un metru între pasageri, pentru vagoanele de tip cușetă sau vagoanele de dormit, se permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu excepția membrilor aceleiași familii.
  •  Este interzisă introducerea vagoanele de tip restaurant în componența garniturilor.
  • Accesul în stațiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de așteptare pasagerii să poată păstra distanța de minimum un metru între ei.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri