Jurnalul.ro Ştiri Educatie Remus Pricopie, rectorul SNSPA, întrevedere cu directorul general al FMI

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, întrevedere cu directorul general al FMI

Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a discutat, vineri, cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, despre rolul universităţilor în formarea specialiştilor în administraţie şi structurile centrale ale guvernelor, potrivit unui comunicat al instituţiei.


Întâlnirea a avut loc la sediul central din Washington DC, iar la discuţie a participat şi Liviu Voinea, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), senior advisor al directorului executiv al FMI.

"Discuţiile purtate au vizat rolul universităţilor în formarea specialiştilor în administraţie şi structurile centrale ale guvernelor. De asemenea, discuţiile au subliniat importanţa implicării mai accentuate a universităţilor şi instituţiilor europene şi internaţionale în proiectarea şi implementarea unor politici publice realiste şi sustenabile. Rectorul Pricopie a lansat invitaţia doamnei Kristalina Georgieva de a reveni la SNSPA, pentru a conferenţia în faţa studenţilor şi cadrelor didactice", se menţionează în comunicat.

Kristalina Georgieva, fost comisar european pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, respectiv buget şi resurse umane, şi fost CEO al Băncii Mondiale, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA, în luna mai 2019. 

www.agerpres.ro

Subiecte în articol: remus pricopie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri