Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Renaște templul fotbalului românesc din Ghencea

Renaște templul fotbalului românesc din Ghencea

de Adi Munteanu    |   

15.000 de spectatori vor participa diseară la inaugurarea noii arene Steaua din Ghencea, moment așteptat de aproape un an. Primul stadion construit special pentru Euro 2020 care a fost finalizat la timp a așteptat și un moment special, cu spectatori, pentru o festivitate oficială. Vor fi omagiate fostele glorii steliste în frunte cu marea echipă care a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Iar echipa actuală, care a promovat în acest an în Liga 2, va juca un meci amical cu OFK Belgrad, aceeași echipă care a participat și la inaugurarea vechiului stadion Steaua, pe 9 aprilie 1974.

 

După aproape trei ani de la demolarea vechii arene, noul stadion din Bulevardul Ghencea va fi inaugurat oficial diseară. Cu o capacitate de 31.254 de locuri, acesta poate găzdui meciuri de fotbal, rugby, precum și concerte. Suprafața de joc are lungimea de 105 metri și lățimea de 68 metri. Gazonul este hibrid, natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire pentru sezonul de iarnă. 

 

Legendele clubului, omagiate

 

În cadrul festivității, marile nume ale Stelei care au făcut istorie vor fi premiate, în frunte cu echipa de la Sevilla, Dukadam, Bumbescu, Belodedici, Iovan, Balint, Stoica, Majeraru, Boloni, Pițurcă și Lăcătuș. Din păcate, doi titulari din acea echipă care cucerea Cupa Campionilor Europeni, Ilie Bărbulescu și Lucian Bălan, nu mai sunt în viață.

 

Steaua retrage numărul 7

 

Un alt moment pregătit de organizatori este retragerea numărului „7”, pe care l-a purtat Marius Lăcătuș, jucătorul care a cucerit cele mai multe trofee, 21 în total, în tricoul Stelei din istoria clubului, 10 titluri de campion, 6 Cupe ale României, 3 Supercupe, Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. A îmbrăcat tricoul Stelei în 367 de meciuri și a marcat 98 de goluri în cei 14 ani petrecuți în Ghencea.

 

OFK Belgrad revine la București după 47 de ani

 

Pentru meciul de diseară a fost aleasă aceeași echipă cu care a fost inaugurată și vechea arenă, pe 9 aprilie 1974, OFK Belgrad, care acum joacă în Liga a treia din Serbia. Acea dispută s-a încheiat la egalitate, 2-2, golurile Stelei fiind marcate de Năstase și Ion Ion. Echipa Stelei era antrenată de Constantin Teașcă și îi avea în componență pe Coman, Cristache, Sameș, Smarandache, Sătmăreanu, Ion Ion, Iordănescu, Dumitru, Iovănescu, Năstase, Pantea, Dumitriu IV, Haidu, Tătaru și Marcel Răducanu. 

 

CSA Steaua va juca pe noua arenă în Liga 2 

 

Acum ștafeta pentru revenirea Stelei la nivelul performanței din anii '80-'90 este în sarcina lui Daniel Oprița, antrenorul care a reușit promovarea în al doilea eșalon, iar jucători ca Pacionel, Huiban, Enceanu sau Răsdan au obligația să încerce să se apropie de valoarea înaintașilor și să ducă Steaua în Liga 1. Până atunci Steaua trebuie să se organizeze ca entitate profesionistă în afara tutelei MApN. 

 

Principalul beneficiar al noului stadion va fi CSA Steaua, promovată în acest an în Liga 2. De asemenea și echipa națională va putea juca în Ghencea, locul unde România a obținut unele dintre cele mai mari victorii, printre care 4-0 cu Austria, în septembrie 1986, și 3-1 cu Spania, în octombrie 1987, dar și dureroasa înfrângere cu Iugoslavia, 4-6, din 13 noiembrie 1977.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri