Jurnalul.ro Cultură Muzica Renumita mezzosoprană Viorica Cortez, distinsă cu titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Republicii Franceze

Renumita mezzosoprană Viorica Cortez, distinsă cu titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Republicii Franceze

de Magdalena Popa Buluc    |   

Miercuri, 14 iulie 2021, cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze, a fost semnat decretul prin care renumitei mezzosoprane Viorica Cortez i s-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Republicii Franceze. Detaliile ceremoniei de decernare a înaltei distincții vor fi comunicate ulterior.

 

Născută la Bucium pe 26 decembrie 1935, Viorica Cortez şi-a început cariera muzicală la 17 ani, ca solistă a Corului Gavriil Musicescu din Iaşi. A urmat cursurile Şcolii de Muzică, apoi ale Conservatorului din localitate, desăvârşindu-şi pregătirea la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, la clasa Artei Florescu. A câștigat câteva dintre cele mai importante competiții vocale: Toulouse (1964), ’s-Hertogenbosch (1965) şi Concursul International George Enescu, București (1967). Angajată a Operei din București, a părăsit România în 1970, din pricina șicanelor autorităților comuniste, care încercau să îi zădărnicească afirmarea internațională.

Viorica Cortez a avut una dintre cele mai bogate cariere internaționale. Prezențele, unele record, pe scenele de la Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Arena din Verona, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Lyric Opera din Chicago, pleiada de parteneri, dirijori și regizori dintre cei mai valoroși, amploarea repertoriului, longevitatea şi înzestrările artistice ieşite din comun definesc portretul uneia dintre cele mai complete artiste lirice ale ultimilor 40 de ani.

Căsătorită în România cu sculptorul Marcel Guguianu, Viorica Cortez a devenit mai târziu, în Franța, soţia compozitorului Emmanuel Bondeville, secrétaire perpétuel al Academiei de Arte Frumoase, apoi, după moartea acestuia, a istoricului de origine română Adolf Armbruster. Din primul mariaj, artista are o fiică, pe Cătălina. Ambele locuiesc la Paris. În prezent, Viorica Cortez își împarte timpul între master classes, jurii internaționale și lecții de canto particulare, fără a neglija invitațiile de prelungire a carierei în roluri de compoziție. De asemenea, în perioada 2013-2015 mezzosoprana Viorica Cortez a fost invitata câtorva evenimente organizate de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultura: Lansarea volumului Cortez de Marius Constantinescu (2013), Gala Aniversară “Viorica Cortez și prietenii” (2014) și Recitalul omagial “Enescu 60” (2015).

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri