Jurnalul.ro Auto Reprezentanţii APIA: Din 2030 nu o să mai fie nicio maşină diesel la vânzare în România

Reprezentanţii APIA: Din 2030 nu o să mai fie nicio maşină diesel la vânzare în România

Din 2030 nu va mai fi nicio maşină diesel la vânzare în România, spun reprezentanţii APIA. Actorii din industria auto, chiar şi din cele mai mari companii din lume, au fost luaţi pe nepregătite de am­ploa­rea trecerii la maşini hibrid şi electrice.

„În anul 2022, estimăm că se vor vinde circa 10.000-12.000 de maşini electrice în România, iar numărul maşinilor pe benzină, hibrid şi electrice va creşte puternic în anii următori, astfel încât, în 2030, nu o să se mai vândă nicio maşină pe motorină în România”, a spus Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).

„Din decembrie 2025, în Norvegia nu se vor mai vinde decât maşini verzi. România are nevoie de o asumare la nivel guvernamental a industriei şi a consumatorilor, a trecerii spre un parc de maşini cât mai puţin poluante“, a afirmat Vardie, în cadrul unei mese rotunde focusată pe evoluţia pieţei auto, pe trecerea spre maşini verzi şi pe provocările cauzate de pandemie şi război asupra pieţei auto, conform ZF.

Vardie afirmă că actorii din industria auto, chiar şi din cele mai mari companii din lume, au fost luaţi pe nepregătite de am­ploa­rea trecerii la maşini hibrid şi electrice, idee susţinută şi de Călin Popescu-Tăriceanu, fost premier şi preşedinte de onoare al APIA.

„Cu toate că am decenii de experienţă pe piaţa auto, am rămas surprins de accelerarea trecerii spre electrificarea parcului auto şi de amploarea investiţiilor în această direcţie. De-a lungul timpului, am vorbit cu mari şefi de companii, precum Ford, cu care am negociat vânzarea fabricii de la Craiova, dar şi ei se declarau anterior mult mai rezervaţi cu privire la viteza trecerii spre automobile electrice“, a spus Tăriceanu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: masini motorina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri