Jurnalul.ro Ştiri Politică Reprezentanţii USR au discutat cu Iohannis despre nominalizarea lui Eckstein-Kovacs ca Avocat al Poporului

Reprezentanţii USR au discutat cu Iohannis despre nominalizarea lui Eckstein-Kovacs ca Avocat al Poporului

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că în cursul întrevederii cu şeful statului a fost abordată şi tema nominalizării lui Peter Eckstein-Kovacs ca Avocat al Poporului.

"Am discutat şi cu preşedintele propunerea USR ca domnul Peter Eckstein-Kovacs să fie nominalizat şi susţinut pentru poziţia de Avocat al Poporului. Coagulăm în momentul de faţă o susţinere parlamentară destul de mare pentru domnul Kovacs. PNL e de acord, UDMR e de acord. Vom avea discuţii şi în perioada următoare cu domnul Ponta şi cred că s-ar putea genera... Ar fi o decizie înţeleaptă şi o decizie prin care şi PSD, dacă ar accepta-o, ar putea să mai dea un semn de întoarcere spre normalitate, către România. Dar este încă un exemplu că putem colabora foarte bine cu partidele din Opoziţie pe nominalizările şi deciziile unde e important să facem asta", a afirmat Barna.

Liderul senatorilor USR, Adrian Wiener, i-a solicitat pe 30 mai preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, demararea procedurilor de numire a Avocatului Poporului, propunerea USR, susţinută de PNL şi PMP, fiind Peter Eckstein-Kovacs. În aceeaşi zi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că Uniunea va susţine această numire.

Avocatul Poporului este numit în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. AGERPRES

Subiecte în articol: Eckstein-Kovacs
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri