Jurnalul.ro Ştiri Externe Republica Moldova: Partidul Democrat anunţă organizarea de alegeri parlamentare anticipate

Republica Moldova: Partidul Democrat anunţă organizarea de alegeri parlamentare anticipate

Vicepreşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), Andrian Candu, fost preşedinte al Parlamentului, a anunţat vineri de la sediul partidului că în Republica Moldova vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate, informează Radio Chişinău şi Agora.md.

Andrian Candu a acuzat oponenţii politici, blocul ACUM şi Partidul Socialiştilor (PSRM), că "s-au jucat cu ţara în aceste trei luni' şi prin acţiunile lor "au provocat alegerilor parlamentare anticipate".

El a amintit ca PDM a chemat la dialog Blocul ACUM, care a refuzat oferta şi nu a putut ajunge la un numitor comun cu Partidul Socialiştilor.

Andrian Candu a declarat ca PDM va căuta soluţii legale, astfel ca toate cheltuielile pentru alegerile parlamentare anticipate să fie achitate din bugetele partidelor parlamentare.

Totodată, premierul în exerciţiu Pavel Filip, prim-vicepreşedinte al PDM, a declarat ca executivul îşi va continua activitatea şi va administra problemele curente. El a dat asigurări că alegerile anticipate nu vor afecta achitarea salariilor şi pensiilor.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri