Jurnalul.ro Timp liber Culinar Colțunași (sau vareniki) ca la Ulma (rețeta Mariei Gorban)

Colțunași (sau vareniki) ca la Ulma (rețeta Mariei Gorban)

Bucate ucrainene după retete romanesti. Adicătelea, împământenite la noi și asimilate de întregul sat, de întreaga comună. Pe Maria Gorban am întâlnit-o cu ani în urmă la festivalul ProEtnica de la Sighișoara. Reprezenta comunitatea de ucraineni din comuna Ulma și mă-mbia să gust din bucatele specifice comunității sale... 

De aceea, probabil, multe dintre preparatele satului poartă două nume: unul românesc și altul slav. Cum este cazul și cu acești „colțunași”, numiți deopotrivă și „vereneche” ori „vareniki”... Pe mine mă interesează însă mai puțin cum li s-a zis la botezul lor și mai mult cum se pregătesc, după o rețetă unică, și-n casele de români și-n cele de ucraineni, din Ulma.

Ai trebuință de 500 g făină, două ouă, 250 g smântână, 500 g brânză de vaci, sare, zahăr. Se face un aluat din făină, un ou, apă caldă şi sare. Se frământă bine şi se întinde o foaie subţire.  

Citește pe Antena Satelor detaliile acestei delicioase rețete de colțunași

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri