Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șase persoane reținute la Buzău, pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor

Șase persoane reținute la Buzău, pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor

de Redacția Jurnalul    |   

Șase persoane au fost reținute în urma a 16 percheziții care au avut loc în Buzău, la persoane cercetate în două cauze penale pentru braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și furturi.

În primul caz, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de polițiști din cadrul celorlalte structuri şi jandarmi, au pus în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară, luni, la mai multe imobile din Chiojdu, Cătina şi Siriu, în baza mandatelor emise de Judecătoria Pătârlagele.

Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2023 și până în prezent, trei localnici, cu vârste cuprinse între 34 și 49 de ani, ar fi deținut elemente de armament în afara cadrului legal şi ar fi braconat exemplare de cervide, pentru consum propriu, pentru comercializare şi pentru obţinerea trofeelor.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit şi confiscat, pentru continuarea cercetărilor, peste 60 de elemente de muniție letală deținute fără drept, două exemplare căprior, un laț, 3 trofee căprior, 35 de kilograme de carne de vânat, 3 instalațiii de producere a băuturilor spirtoase și 2.850 de litri de băutură spirtoasă, o cameră de supraveghere a vânatului și un detector de camere de supraveghere.

De asemenea, au fost confiscaţi 32 de metri cubi de material lemnos pentru care deţinătorii nu au putut justifica provenienţa.

Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi braconaj.

De asemenea, au fost demarate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 200 de litri de băuturi spirtoase, fiind informate şi instituţiile abilitate pentru a demara verificările specifice conform competenţelor incidente domeniului.

Persoanele cercetate urmează să fie prezentate marți unității de parchet, pentru a dispune în continuare cu privire la măsurile preventive.

În al doilea caz, tot luni, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău şi ai Secţiei de Poliție Rurală Costeşti, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele a 4 persoane, cercetate pentru furt calificat, sub formă continuată, din societate comercială. Fapta a fost sesizată de către persoana vătămată la data de 4 ianuarie 2024.

Din cercetări a reieșit că persoanele, cu vârste cuprinse între 17 și 48 de ani, din municipiul Buzău și din Gherăseni, ar fi pătruns, prin efracție, în incinta sediului unui agent economic din municipiul Buzău, de unde ar fi sustras utilaje electrice, anvelope, jante, radiatoare, generatoare și componente din cupru. Activitatea infracțională s-ar fi desfăşurat în perioada decembrie 2023 - ianuarie 2024. Prejudiciul a fost estimat la 500.000 de lei.

Față de trei bărbaţi, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru furt calificat în formă continuată.

Persoanele urmează să fie prezentate marți unității de parchet, pentru a dispune cu privire la măsura preventivă. Acțiunile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: arma braconaj reţinut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri