Poliția Gorj transmite, vineri, că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol, victima fiind o copilă de 16 ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în 30 decembrie 2023, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Târgu Jiu, ar fi întreținut un raport sexual cu fata în vârstă de 16 ani, instituționalizată într-un centru destinat protecției copilului din Târgu Jiu.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
În continuarea cercetărilor efectuate sub coordonartea procurorului de caz, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 46 de ani. Acesta se află în prezent în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând a fi luate măsuri legale.
(sursa: Mediafax)