Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Revine circul: Șumudică, antrenor la CFR Cluj

Revine circul: Șumudică, antrenor la CFR Cluj

de Adi Munteanu    |   

Multe surprize la început de iunie: numirea lui Adrian Mutu antrenor la FC U Craiova 1948, „Universitatea lui Mititelu”, promovarea Mioveniului, în meci de baraj cu Hermanstadt, și instalarea ca antrenor la campioana CFR Cluj a lui Marius Șumudică. În așteptare este venirea lui Ladislau Boloni la CS Universitatea Craiova.

 

Nici nu s-a terminat bine sezonul că echipele din Liga 1 pregătesc atacarea sezonului următor. Un lucru firesc, având în vedere calendarul tot mai încărcat. Majoritatea cluburilor au anunțat reunirea loturilor peste două săptămâni și este foarte important ca de la începutul pregătirii de vară să ai la dispoziție nucleul de jucători pentru sezonul regular, care începe la sfârșitul lunii iulie, după disputarea Supercupei, între CFR și CSU Craiova, meci care este posibil să se joace în străinătate, undeva unde există comunități mari românești.

Mioveni, salvată de la desființare

După Craiova, și Piteștiul are două echipe în Liga 1. CS Mioveni a reușit surpriza promovării în primul eșalon, în dauna unei echipe care pornea cu prima șansă. Este pentru prima oară când o echipă de ligă secundă elimină în meci de baraj o echipă din Liga 1. Pentru CS Mioveni promovarea era unica șansă de existență a echipei, primarul orașului din vecinătatea Piteștiului amenințând că dacă nici anul acesta nu acced în Liga 1 desființează clubul. CS Mioveni au fost la un pas de promovare și anul trecut și au fost și atunci la un pas de dispariție. Ce va face în Liga 1 în sezonul următor rămâne de văzut, pentru că nu sunt planificate achiziții importante, urmând să fie clubul cu cel mai mic buget din campionat.

Șumudică promite că va fi cuminte

După ce nu s-a înțeles să preia FCSB, Marius Șumudică a fost ofertat de CFR Cluj și, spune el, a acceptat cu ochii închiși. Obiectivele sunt clare: Champions League sau Europa League plus un nou titlu de campion. Șumi a mai fost campion cu Astra Giurgiu și vrea un nou trofeu. Până atunci are de trecut prin furcile caudine ale preliminariilor Cupelor Europene, unde speră printr-un miracol să se strecoare printre cele patru echipe campioane care se vor fi în grupele Champions League. O astfel de performanță ar scoate din datoriile clubului din Gruia, de peste 12 milioane de euro, despre care Jurnalul a scris în exclusivitate. O prezență în grupele UCL ar garanta peste 17 milioane de euro chiar dacă CFR n-ar obține niciun punct.

Întrebat dacă va fi la fel de vulcanic, Șumudică a promis că „veți vedea un alt antrenor Șumudică. Mult mai calm, mult mai diplomat, mult mai cuminte și rezervat în declarații. Mi-am învățat lecția cu ieșirile mele mai mult sau mai puțin controlate”. Liniștea pe banca tehnică a CFR-ului ar fi o premieră în ultimii ani, după Dan Petrescu și Edi Iordănescu, ambii renumiți pentru ieșirile nervoase la adresa arbitrilor. „După doi isterici era momentul să vină și un circar”, au scris microbiștii.

 

Chiar vine Boloni la CSU Craiova?

Cea mai interesantă mutare ar putea fi revenirea în țară a unuia dintre cei mai galonați antrenori români în străinătate, Ladislau Boloni, campion în Portugalia și Belgia, cel care i-a oferit marelui Cristiano Ronaldo, „când acesta avea încă fața plină de coșuri”, după cum spunea Marius Nicolae,  primele minute la prima echipă a lui Sporting Lisabona. Chiar dacă în ultimii ani nu a mai avut succes în Europa, el a antrenat până în această primăvară pe Panathinaikos Atena. „Loți” Boloni înseamnă un nume mare și ar urma să antreneze pentru prima oară o echipă de club din Liga 1. Patronul craiovenilor încearcă și el o mișcare de imagine după ce Adrian Mutu a semnat cu rivala din Craiova. Problema cu Boloni este că acesta este mai mult un crescător de echipă decât un antrenor care vine din prima să tragă la titlu. Dacă i se vor oferi doi ani pentru alcătuirea unei echipe care să meargă la sigur la campionat, atunci Boloni este cea mai bună soluție. Dacă i se vor cere imediat rezultate, „Loți” va avea un mandat scurt la CSU Craiova. Visul imediat al oltenilor este grupele Conference League.

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri