Jurnalul.ro Ştiri Politică Revoltă internă în USR, după „descoperirea” în partid a unor membri controversați

Revoltă internă în USR, după „descoperirea” în partid a unor membri controversați

de Ion Alexandru    |   

Viorel Salvador Caragea, primit, marți, în USR Gorj, îi scandalizează pe membrii partidului, care au aflat că este vorba despre o persoană cu „probleme de integritate”. Iar revolta este cu atât mai mare cu cât acești membri au aflat, în urmă cu câteva zile, că și vicepreședintele USR Vrancea, Dan Nechita, a fost membru în mai multe guverne, inclusiv în cele conduse de Tăriceanu și Ponta, dar care a lucrat în Cabinetul Cioloș și care, în prezent, este angajatul PLUS-istului Dragoș Tudorache, la Parlamentul European.

 

Pe un grup intern de discuții, membrii USR se arată revoltați cu privire la decizia organizației Gorj de a-l primi în partid pe Viorel Salvador Caragea, fost șef al Poliției Județene, cercetat disciplinar, în urmă cu șapte ani, și acuzat de colegi de hărțuire sexuală, mită, cumpărare de influență și relații apropiate cu lumea interlopă.

„Vreau și eu să știu cum este posibil ca Viorel Caragea, fost șef al IPJ Gorj, a cărui carieră a fost presărată cu abuzuri,  incompetență, neprofesionalism și corupție, a fost primit în USR. Reprezintă tot ceea ce este contrar principiilor USR. Pentru asta există USR, să lupte împotriva corupților ca Salvador Viorel Caragea. Dați o căutare pe Google să vedeți despre ce vorbesc, plus că l-am cunoscut personal. Dacă acest individ va fi în USR în continuare, eu v-am pupat și voi deveni chiar un contestant activ al USR. Nu pot să-mi exprim suficient indignarea”, arată un mesaj intern, intrat în posesia ziarului „Jurnalul”. Caragea a fost validat, în urmă cu două zile, ca membru al USR, prin decizie a Biroului Executiv Gorj al partidului, după ce, în 2016, a început să cocheteze cu politica.

Atunci, a candidat ca independent pentru Primăria Târgu Jiu, chiar împotriva unui reprezentant al USR.
În 2013, ministrul de atunci al Internelor, Radu Stroe, a dispus cercetarea diciplinară a lui Caragea, după ce pe numele acestuia din urmă au fost depuse numeroase plângeri, unele chiar de către foști subordonați din Poliție, în care se reclamau fapte deosebit de grave. Acuzațiile nu s-au soldat, în cele din urmă, cu vreo sancțiune, însă Caragea a părăsit, ulterior, funcția publică. Primirea în partid a scandalizat-o până și pe Clotilde Armand, care a comentat, pe pagina sa de facebook, că „acest personaj
nu are ce să caute în USR. 

„Noi am înghețat în piață, el ne privea pe geam” 

Iar primirea lui Caragea în USR nu este singura nemulțumire exprimată pe acest grup de discuții. Vizat este
şi Dan Gabriel Nechita, vicepreședintele USR Vrancea și șef de cabinet al europarlamentarului PLUS Dragoș Tudorache, despre care colegii săi au aflat, zilele trecute, că „a fost membru în guvernul Cioloș și Grindeanu”. 

„Noi am înghețat în fața Guvernului împotriva Ordonanței 13, iar el ne privea pe geam din interior. (…). Îi cer demisia din USR şi din toate funcțiile deţinute intern și demisia lui Mihai Lepădatu din funcția de președinte al USR Vrancea”, se arată într-un alt mesaj.

Nemulțumirea este generată de faptul că Dan Gabriel Nechita, fost secretar de stat la Agenția Națională Antidoping, a ocupat funcţii de secretar de stat în guvernele Tăriceanu, Boc, Ungureanu și Ponta, după care a fost preluat de Dacian Cioloș.
„Între 1996 și 2000 a fost deputat PNȚCD. Foștii membri spun că a votat pentru mărirea pensiei lui Vișinescu”, se mai arată în mesajul de protest.

Subiecte în articol: Viorel Salvador Caragea USR
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri