Jurnalul.ro Ştiri Social Rezultatele evaluării naționale 2018. Mai buni la română decât la mate

Rezultatele evaluării naționale 2018. Mai buni la română decât la mate

73,5% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la sesiunea din 2018 de la Evaluarea Naţională au medii mai mari sau egale cu 5, a informat ieri Ministerul Educației Naționale. 319 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10. Chiar și elevii care au obținut media sub 5 vor fi repartizați la licee, însă de obicei ajung la unități de învățământ foarte slabe.

La proba de Română au obţinut note peste 5 un număr de 118.969 de candidaţi (83%), în timp ce 2.089 de candidaţi au fost notaţi cu 10. La Matematică, 87.577 de candidaţi (61,3%) au note peste 5, iar 1.903 candidaţi au obţinut nota 10.

Rata de participare la sesiunea 2018 a Evaluării Naţionale a fost de 94,8% - 142.847 de candidaţi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi.

Contestaţiile au fost primite ieri, între orele 14,00 - 19,00. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate sâmbătă, atât la avizierul unităţilor de învăţământ, cât şi online pe site-ul evaluare.edu.ro.

Subiecte în articol: Rezultate Evaluare Nationala 2018
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri