Sportiva română Corina Căprioriu, vicecampioană olimpică la Londra, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale categoriei 57 kg, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a învins-o pe kosovara Nora Gjakova.
Căprioriu, care fusese învinsă anul trecut de Gjakova la o competiţie internaţională, a făcut diferenţa în acest meci prin două yuko.
În sferturile de finală, Căprioriu o va înfrunta pe taiwaneza Lien Chen-Ling. Aceasta a trecut în optimi de americanca Marti Malloy, medaliată cu bronz la JO 2012.
Meciul este programat la 18,34, ora României, potrivit site-ului oficial al competiţiei.
Sursa: AGERPRES