Jurnalul.ro RIO 2016 Roger Federer ratează participarea la Jocurile Olimpice de la Rio şi încheie prematur sezonul

Roger Federer ratează participarea la Jocurile Olimpice de la Rio şi încheie prematur sezonul

Tenismanul elveţian Roger Federer (34 ani) a anunţat pe Facebook că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (5-21 august) şi îşi încheie prematur sezonul 2016 din cauza accidentărilor.

''Sunt extrem de dezamăgit să anunţ că nu voi putea reprezenta Elveţia la Jocurile Olimpice de la Rio şi că voi rata restul sezonului'', afirmă Federer în mesajul postat pe reţeaua de socializare.

''Am luat în considerare toate opţiunile după ce m-am consultat cu medicii şi cu echipa mea şi am decis să pun capăt sezonului 2016, deoarece am nevoie de o lungă recuperare în urma intervenţiei chirurgicale suferite la genunchi la începutul anului'', precizează elveţianul, aflat pe locul trei în clasamentul mondial.

Federer menţionează că sfatul medicilor a fost ca dacă intenţionează să mai joace în circuitul ATP încă vreo câţiva ani, aşa cum ''veteranul'' subliniază că vrea, atunci trebuie să dea corpului şi genunchilor timp să se recupereze.

''Sunt la fel de motivat ca întotdeauna şi intenţionez să îmi adun toate energiile şi să revin în forţă, sănătos şi în formă pentru un tenis ofensiv în 2017'', a conchis Federer, care are în palmares 17 titluri de Mare Şlem.

Roger Federer a cucerit aurul olimpic la dublu la JO 2008, alături de Stanislas Wawrinka, şi argintul la JO 2012, după o finală pierdută în faţa lui Andy Murray.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri