Romain Gary - îl vom numi de acum înainte așa, după cel mai vehiculat avatar - a văzut pentru prima oară lumina zilei la Vilnius, în 8 mai 1914. Și-a curmat cu propria mână viața, prin împușcare, la Paris, în 2 decembrie 1980, la doar un an după sinuciderea (tot prin împușcare) a celei de-a doua sale soții, actrița americană Jean Seberg. Între aceste două date seci - a nașterii și a morții - a ars un destin rocambolesc pe care vom încerca să-l deslușim aici (și) cu sprijinul cercetătoarei Magda Ciopraga, autoare a unui crochiu închinat autorului „Rădăcinilor cerului” în „Dicționarul scriitorilor francezi” (Polirom, 2012): „Gary a fost crescut de mama sa, al cărei devotament a învins multe obstacole: actriță la Moscova în timpul Primului Război Mondial, a traversat Europa cu fiul ei, ajungând, prin Polonia, în Franța, unde a supraviețuit mai ales cu mici întreprinderi de modă feminină, care i-au asigurat acestuia condiții de studiu”.
Ofițer al Legiunii de Onoare
În continuare: „Licențiat în drept, Romain este mobilizat în 1939 și angajat în FFL (Forțele Franceze Libere, organizate de generalul de Gaulle), terminând războiul cu rangul de comandant în aviație. Recompensat cu titlul de ofițer al Legiunii de Onoare și decorat cu Croix de la Libération, a reprezentat Franța în diplomație după 1945 (în Bulgaria, Elveția, Statele Unite, Bolivia, la ONU) și a fost numit ministru al Informației în 1967, în guvernul G. Pompidou. A devenit un romancier apreciat de critica literară (obținând Premiul Criticilor pentru cartea Éducation européenne/ Educație europeană și de două ori, sub nume diferite, Premiul Goncourt), dar mai ales de publicul larg, atras de epicul său alert, situat în cadrul contemporan, care revine fără sentimentalism la ideea înțelegerii între oameni - calități exploatate și de transpunerile cinematografice ale operelor sale”.
În numele libertății
Multe dintre elementele existenței lui Gary s-au topit în literatură. „La Promesse de l’Aube (Făgăduința zorilor) (1960) analizează legătura de excepție dintre scriitor și mama sa, din care a derivat, se pare, totul, inclusiv dificilele lui raporturi sentimentale ulterioare, iar Chien Blanc (Câine Alb) (1970), de pildă, se oprește asupra experienței sale americane, marcată de problemele oamenilor de culoare. Romanele lui Gary sunt în general dominate de tema marginalizării, sub aspectele ei multiple - social, național, rasial etc.; bogați ori paria, în Franța, Africa ori America, actorii săi, condamnați prin etichetări rigide, tânjesc după comunicare și iubire. Nu e vorba atât despre reabilitarea unor categorii aparte, cât despre fenomenul general al izolării, surprins și atacat în numele libertății. Această ultimă noțiune își pierde însă statutul teoretic, invitând la practica afectivă”, sesiza biografa Magda Ciopraga.
Marele suflu al filantropiei
În buclă, câteva considerații critice: „Dacă Gary cosmopolitul a fost atât de atașat de Franța, aceasta se explică în principal prin importanța acordată deschiderii în cultura ei: romancierul regăsește astfel umanismul tradițional, cu mesajul acestuia de cunoaștere și valoare morală. Toată producția scriitorului urmărește simpatetic variate aventuri ale eroilor în căutarea celorlalți, față în față cu spații ori civilizații diferite, nestăviliți de niciun hotar, căci, de la constrângerea politică la cea biologică, nimic nu-i oprește. Structural, construcția intrigilor se fondează pe numeroase nuclee de evenimente și mutații temporale, care-i oferă o robustețe alertă, punctată de opriri pentru întoarceri lămuritoare în trecut. Dinamismului acțiunii îi răspunde un discurs spontan, legat de fapte, mergând până la cel de genul reportajului, ceea ce nu-l face însă automat simplu: o anumită vervă pigmentează mereu marele suflu al filantropiei, textele lui Gary nefiind doar niște alegorii grave. Virtutea temerității, elogiată în psihologia actorilor, se manifestă astfel și în plan stilistic”,
Pledoarie pentru elefanții Africii
„Dintre primele romane - a urmat cercetătoarea -, caracteristic este Éducation européenne (1945), axat pe istoria celui de-Al Doilea Război Mondial: alături de Robert Merle, Vercors și alți câțiva, Gary a fost unul dintre cei mai remarcați scriitori care s-au oprit asupra acestei perioade. Popular a fost și Les Racines du ciel (Rădăcinile cerului) (1956), istorisire despre elefanții africani, pledând pentru protecția lor. Această varietate de proză constituie în principal o mărturie dramatică despre experiențe-limită, delimitând semnificații morale clare. Pe de altă parte, după un timp, Gary ajunge mai departe cu dezinvoltura, efectele de limbaj și ironia complicând și adâncind fără exces patetismul romanelor. Nu mai primează căldura comunicării, impresia de sinceritate ce însoțește înțelesul stoic, axat pe generozitatea omului față de toți - inclusiv față de animal. Convingerea pare zdruncinată, iar intervenția parodiei limitează accesul la realitate, chiar dacă lecția inițială durează: e vorba tot despre salvarea prin iubire, dar și despre moartea inevitabilă”.
Insinuarea lui Ajar
Mai de(o)parte: „Pasiunea conduce, în Lady L. (1963), la crima politică și erotică, dublă aberație prezentată, în evoluția ei conflictuală, ca o competiție între ideologia anarhistă și cea nihilistă: iubirea paradoxală dintre o prostituată și un terorist, care ajung în situații opuse - ea, aristocrată, iar el, hărțuit de poliție -, este însă, dincolo de anecdotă, un imposibil dialog al limbajului moral cu cel estetic, primul - găunos, celălalt - doar un joc. În Clair de femme (Clar de femeie) (1977), protagonistul-narator vrea, din dragoste nemărginită pentru o femeie, să facă din alta centrul vieții sale, totul în chiar noaptea când prima, grav bolnavă, se omoară: inexplicabilă prin cinism, schimbarea presupune aici o ciocnire cu formele; în majoritate goale - ca frazele de consolare ori literatura exotică -, acestea sunt autentic simbolice numai prin excepție, ca în cazul trupului iubitei, echivalent al întregii lumi. Cea mai evidentă confruntare cu limbajul nu a fost cea a eroilor săi, ci a scriitorului însuși, care, începând cu Gros Câlin (Marele alintat) (1974), a publicat sub pseudonimul Émile Ajar, fără a renunța la cealaltă semnătură”.
Cu complicitatea nepotului
Tot aici: „Realitatea nefiind descoperită nici în urma obținerii de către Ajar a Premiului Goncourt pentru La Vie devant soi (Ai toată viața înainte) (1975), ci doar după sinuciderea lui Gary (în testamentul său, Vie et mort d’Émile Ajar [Viața și moartea lui Émile Ajar], 1981), rezultă că totul a fost mai mult decât o farsă. Ceea ce contează nu sunt semnele publice, ci identitatea autorului în adâncime, fapt vizibil în unitatea tematic-morală a cărților. După adoptarea noului nume, cu complicitatea nepotului său Paul Pavlowitch, exercițiul de stil ajunge însă la fel de important ca mesajul transmis: istoria marii afecțiuni dintre o bătrână evreică și un orfan arab pe care ea îl crește, într-un cartier parizian de periferie, este atribuită, cu toate ticurile și vocabularul său, micului străin. Ironia lui Gary față de acest discurs, involuntar comic, nu este egalată decât de participarea clară la dramă”.
Adevăruri blurate
Închiderea cercului: „În L’Angoisse du roi Salomon (Spaima regelui Solomon) (1978), figura centrală e tot un bătrân care combate înstrăinarea modernă cu mijloacele lui, destul de ineficiente și aparent rizibile: ca la R. Queneau, dar nu cu aceeași forță, artificiile limbajului răspund aici unui fond liric. Drumul de la simpatia directă din romanele de început până la aceasta, travestită, e paralel cu cel care ajunge de la numele inițial la pseudonim: dar nici Gary nu era cel adevărat! Pe scurt, la Gary-Ajar, anecdota vioaie și jocul buclucaș lasă să se întrevadă mereu, deși din ce în ce mai greu, elanul comunicativ și suferința”.
Romain Gary, în limba română
Traduceri: Prima dragoste, ultima dragoste (trad. Marcel Aderca, prefață Romul Munteanu), București, 1968; Groapa bunei speranțe (trad. Geo Dumitrescu), București, 1974; Clar de femeie (trad. Anca Bogdan, prefață Narcis Zărnescu), București, 1979; Lady L. (trad. Anca Burlan), Ploiești, 1992; Ai toată viața înainte (trad., cuvânt-înainte și note de Laszlo Alexandru), București, 1993; Dac-aș fi tu (trad. Alina Beiu-Deșliu), București, 1996; Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea (trad. Liviu Papuc), Chișinău, 2007; Himere (trad. Liviu Papuc), Chișinău, 2007; Clar de femeie (trad. Daria-Laura Bârsan), București, 2007; Necunoscutul și alte povestiri (trad. Luminița Brăileanu), București, 2008; Rădăcinile cerului (trad. Sanda Oprescu), București, 2008 etc.
111 ani se vor împlini în 8 mai 2025 de la nașterea scriitorului Romain Kacew, aka Romain Gary/Émile Ajar.
„Am fost făcut să trăiesc, dar mor fără să fi trăit cu adevărat”, Romain Gary
„Realitatea nu se inspiră din literatură. În cel mai bun caz, literatura este o sursă de inspirație pentru realitate”, Romain Gary
„La Gary-Ajar, anecdota vioaie și jocul buclucaș lasă să se întrevadă mereu elanul comunicativ și suferința”, Magda Ciopraga, cercetătoare
2 Premii Goncourt a primit Romain Kacew - primul (1956, pentru „Rădăcinile cerului”) sub numele de Romain Gary, al doilea (1975, pentru romanul „Ai toată viața înainte”) cu pseudonimul Émile Ajar.