Jurnalul.ro Ştiri Externe Român împușcat mortal de polițiști, în Indonezia

Român împușcat mortal de polițiști, în Indonezia

Poliția indoneziană intervine, în forță, pentru a prinde doi infractori urmăriți pentru furt din ATM-uri prin metoda skimming. Totul se sfârșește tragic pentru unul dintre cei vizați, iar misiunea polițiștilor se transformă într-o intervenție mult mai complicată decât părea la o primă vedere, scrie Antena 3

Presa indoneziană transmite informații din care reiese că polițiștii au acționat conform legilor în vigoare în statul indonezian, iar subiectul "Skimming - ATM" este readus în atenția opiniei publice. 

O zi absolut normală în Jakarta, însă doar în aparență. După ce au fost înregistrate 17 plângeri ale unor clienți care s-au trezit, peste noapte, cu conturile golite, polițiștii au "intrat pe fir" și, în urma cercetărilor, au reușit să identifice doi bărbați specializați în "spălare de bani" prin cunoscuta metodă "skimming". Este alcătuită o echipă de intervenție rapidă, iar lucrurile se precipită. 

Cei doi bărbați filați în ultimele două luni sunt surprinși chiar în dreptul unui ATM, iar polițiștii îi arestează. Începând din acest moment, scenariul pornește în două direcții. 

Prima este varianta oficială a poliției indoneziene, iar cea de-a doua relatarea unui apropiat al celui care a supraviețuit. Polițiștii indonezieni sunt acuzați că - în timpul arestării - au folosit armamentul din dotare fără să fi fost provocați. 

„Bărbatul a opus rezistență și a mers chiar mai departe. A smuls o armă din mâna polițiștilor. Apoi a trebuit să-l neutralizăm ", au spus autoritățile.

Suspectul a fost dus de urgență la spitalul RS Fatmawati, dar a murit pe drum.

Subiecte în articol: furt atm skimming indonezia roman impuscat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri