Conform studiului „Harta Longevității în România”, în România locuiesc 370.309 de persoane cu vârsta de peste 85 de ani, reprezentând 1,94% din totalul populației rezidente, numărul femeilor din această categorie (255.394) fiind de peste două ori mai mare decât cel al bărbaților (114.915). „Această distribuție indică o predominanță semnificativă a femeilor în rândul persoanelor vârstnice, cu 140.479 mai mult. În România, 0,92% din populație are vârsta de peste 90 de ani, reprezentând 106.838 de persoane, ceea ce subliniază o longevitate notabilă”, explică cercetătorii.
Chiar dacă numărul vârstnicilor este atât de mare, România nu este nicidecum pe primele locuri din Uniunea Europeană, din acest punct de vedere. Statisticile arată că țara noastră ocupă abia locul 33 în Europa în ceea ce privește speranța de viață și locul 95 la nivel mondial.
Unde nu e aer curat sunt clinici și săli de sport
Capitala este excepția de la regulă, iar acest fapt s-ar putea explica prin accesul mai facil la medici, spitale, tratamente, dar și la săli de sport, clinici de recuperare și spații de agrement, precum și prin nivelul de trai mai ridicat decât în restul țării.
Cele mai multe persoane cu vârsta de peste 85, respectiv 90 de ani sunt în continuare în țările din vestul și nordul Europei, unde și nivelul de trai a fost mai ridicat, comparativ cu România, în ultimele 7 decenii, după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Faptul că nivelul de trai este un factor care influențează în mod decisiv longevitatea unui număr mai mare de persoane este demonstrat statistic, pentru că zona cu cel mai mare număr de longevivi este capitala României, cu un număr de 35.715 seniori cu vârsta de peste 85 de ani, reprezentând 9,64% din populația Bucureștiului.
Pe locul al doilea se află județul Prahova, unde numărul seniorilor 85+ este de 15.944, urmat de județul Iași, cu un număr de 13.585. Studiul evidențiază diferențe semnificative în funcție de gen și mediul de rezidență, cu tendințe clare în favoarea mediului rural pentru bărbați.
Bărbații trăiesc mai mult în rural
Analiza comparativă arată că mediul rural oferă un avantaj în longevitate, mai ales pentru bărbați. Acestor diferențe pot fi atribuite mai multor factori, cum ar fi stilul de viață, dietă și accesul la un mediu mai puțin poluat.
„Pentru bărbați, mediul rural favorizează longevitatea, majoritatea seniorilor de sex masculin locuiesc în zone rurale. Județul cu cel mai mare număr de bărbați seniori din mediul rural este Teleorman: 82% și 18% urban. Pe de altă parte, județul Constanța are cel mai mare număr de bărbați seniori din mediul urban: 74,6%, iar 25,4% rural. Și în rândul femeilor 85+, mediul rural predispune la o speranță de viață mai mare, deși diferențele între mediul urban și cel rural sunt mai mici decât cele observate în rândul bărbaților. Județul Teleorman reunește cel mai mare număr de femei 85+ din mediul rural: 80% și 20% urban. În schimb, în județul Constanța mediul urban prevalează, similar cu situația pentru bărbați: 73,5% și 26,5% rural”, explică cercetătorii.
Proiectul de cercetare realizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României analizează atât distribuția populației vârstnice, cât și profilul genetic al locuitorilor, pentru a înțelege factorii care contribuie la longevitate.