Jurnalul.ro Sport Fotbal international România a urcat două poziții în clasamentul FIFA

România a urcat două poziții în clasamentul FIFA

România a urcat șapte poziții în clasamentul primelor reprezentative, publicat vineri de FIFA, și ocupă locul 37 la nivel mondial.

Tricolorii au reușit, în urma rezultatelor din noiembrie, un salt de șapte locuri, clasându-se astfel pe poziția 37 la nivel mondial. România și Ungaria sunt reprezentativele europene cu cea mai mare evoluție față de luna trecută, anunță Federația Română de Fotbal.

„Mai important, au revenit în primele 20 de echipe ale Europei, obținând astfel șansa de a fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru Mondial din 7 decembrie”, susțin reprezentanții FRF.

Potrivit acestora, cele 55 de reprezentative europene vor fi împărțite atunci în 6 urne valorice, primele 5 de câte 10 echipe, ultima de 5 echipe și vor fi stabilite, prin tragere la sorți, 10 grupe de câte 5 și 6 echipe. Câștigătoarele celor 10 grupe se vor califica la CM 2022, ocupantele locurilor secunde vor intra într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele 3 țări europene calificate.

FRF a prezentat cum arăta urnele în 7 decembrie, pe baza clasamentului FIFA:

Urna 1:
Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croația, Danemarca, Germania, Țările de Jos

Urna 2:
Elveția, Țara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, România

Urna 3:
Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoția, Grecia, Finlanda

Urna 4:
Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg

Urna 5:
Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra

Urna 6:
Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino.

 

Subiecte în articol: romania fifa clasament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri